Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a primit la începutul săptămânii de la Oficiul de Stat pentru Investiţii şi Mărci certificatele care atestă faptul că pot folosi marca „Apa lui Cuza” pentru a îmbutelia apele din izvoarele din Grădina Botanică. Timp de zece ani, UAIC a înregistrat marca pentru a continua să valorifice apa minerală din Izvor 3, zăcământ Iaşi – Copou, cunoscută pe vremuri sub numele de apa Amfiteatru, care se află pe terenurile din Grădina Botanică „Anastasie Fătu”.
„Cuza” a încheiat deja un acord de parteneriat cu Societatea Naţională a Apelor Minerale, pentru a se încadra în limitele legale la indicatorul nitraţi şi pentru a putea folosi apa minerală, dar şi pentru ca studenţii universităţii să participe la stagii de practică în ceea ce priveşte administrarea şi exploatarea zăcământului Iaşi-Copou.
„Linia de îmbuteliere a producătorului anterior a fost vândută prin procedura de insolvenţă. Ca urmare, UAIC îşi propune să redimensioneze capacitatea de producţie, să achiziţioneze şi să instaleze o nouă linie de îmbuteliere. Abia după ce este finalizată redimensionarea capacităţii de producţie se poate face o estimare a investiţiei totale necesare pentru exploatarea apei. Universitatea intenţionează să valorifice apa minerală din Grădina Botanică pentru uz propriu, în scopul de a elimina costurile regulate cu achiziţia de apă minerală din comerţ”, au precizat reprezentanţii universităţii pentru „Ziarul de Iaşi”.
Apele din zona Copou-Breazu, conform reprezentanţilor UAIC, sunt recunoscute la nivel internaţional din 1940, când au obţinut o medalie la Paris, iar din 1960, Institutul de Balneologie din Iaşi repedă periodic analizele acestor ape care arată faptul că au un potenţial foarte bun, iar apa minerală de la Izvorul 3 este considerată a fi singura apă minerală naturală din ţară care are mai mult magneziu decât calciu. UAIC mai produce şi „Vinul lui Cuza”, din suprafeţele de vie aflate în Grădina Botanică, pentru uz protocolar, nu pentru a fi comercializat.
Publicitate și alte recomandări video