Ucraina a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte

vineri, 18 aprilie 2025, 15:16
1 MIN
 Ucraina a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte

Ucraina a anunțat vineri că a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte, după un schimb identic care a avut loc la sfârșitul lui martie, cel mai mare de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, informează AFP, citată de Agerpres.

‘Trupurile a 909 de apărători ucraineni căzuți în luptă au fost aduse înapoi în Ucraina’, a anunțat pe Telegram Cartierul General ucrainean de coordonare a tratamentului rezervat prizonierilor, scrie Agerpres.

Pe 28 martie, cele două țări au făcut de asemenea schimb de rămășițe ale unor soldați, Kievul primind același număr, 909, în timp ce Moscova a anunțat în acea zi că a readus în Rusia trupurile a 43 de soldați ruși uciși.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Schimbul de rămășițe de soldați, precum și de prizonieri de război, este unul dintre rarele domenii de cooperare între Moscova și Kiev.

Atât Moscova, cât și Kiev manifestă discreție cu privire la propriile pierderi militare.

Președintele american Donald Trump a vorbit luni despre ‘milioane de persoane ucise’ în conflict, împărțind responsabilitatea pentru război între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.

Liderul ucrainean a afirmat la mijlocul lui februarie, la canalul american NBC, că peste 46.000 de soldați ucraineni au fost uciși și alți circa 380.000 au fost răniți.

Diverse media au evocat, citând surse occidentale, bilanțuri care variază foarte mult, situate între 50.000 și 100.000 de morți în luptele din Ucraina.

Mai mult pe Agerpres.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii