Ucraina anunţă că a oprit contraofensiva rusă în Kursk

miercuri, 18 septembrie 2024, 18:37
2 MIN
 Ucraina anunţă că a oprit contraofensiva rusă în Kursk

Contraofensiva rusă în vederea recuceririi zonelor din regiunea rusă Kursk cucerite de armata ucraineană a fost oprită, declară miercuri AFP un purtător de cuvânt al Comandamentului Regional ucrainean, care precizează că ”mai multe mii de civili” ruşi se află în zonă, relatează AFP.

Ruşii ”au încercat să atace pe flancuri, însă au fost opriţi, iar situaţia s-a stabilizat şi azi totul este sub control”, declară AFP acest purtător de cuvânt, Oleksii Dmîtraşkivski.

Forţele ucrainene – care luptă de doi ani şi jumătate împotriva invaziei ruse şi se află sub presiune de luni de zile în estul Ucrainei – au lansat la 6 august un atac-surpriză în regiunea rusă de frontieră Kursk, au luat Moscova prin surprindere şi au cucerit câteva sute de kilometri pătraţi şi zeci de localităţi.

Armata rusă anunţa la 12 septembrie că a recâştigat teren în urma lansării unei contraofensive în regiune.

”Ei au obţinut câteva succese minore, dar acest succes s-a transformat acum într-o cvasi-încercuire a lor”, declară Oleksii Dmîtraşkivski.

”Ruşii au intrat într-o localitate. Ei au început să lupte pentru altă localitate, dar asta e tot”, subliniază el.

Purtătorul de cuvânt declară că ”mai multe miii” de civili ruţi se află în continuare pe teritoriul cucerit de către ucraineni.

”În anumite localităţi sunt peste 100 de persoane”, în altele ”peste 200, peste 500”, declară el.

CEL PUŢIN „23 DE CIVILI UCIŞI” ÎNCEPÂND DE LA SFÂRŞITUL LUI AUGUST

Este vorba mai ales despre bătrâni, dar sunt şi copii, precizează Oleksii Dmîtraşkivski.

El anunţă că o femeie a născut un băiat ”sănătos” în acet teritoriu.

El acuză armata rusă de faptul că lansează atacuri aeriene – cu bombe planante – împotriva zonei cucerite de trupe ucrainene, care s-au soldat cu uciderea a cel puţin ”23 de civili” de la sfârşitul lui august.

AFP scrie că nu este în msăură să confirme veridicitatea acestor informaţii.

Purtătorul de cuvânt neagă aplicarea oricăror rele tratamente civililor de către militari ucraineni.

”Ei primesc apă, hrană, pâine, militarii nu-i ofensează”, declară el, precizând că magazinele şi farmaciile nu funcţionează.

Armata rusă dă asigurări într-un comunicat că se află în ofensivă în anumite zone din regiunea Kursk şi că respinge atacuri ucrainene în alte regiuni ruse.

Această incursiune ucraineană pe teritoriul Rusiei – prima a unei armate străine de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial – constituie o palmă pentru Vladimir Putin.

Etichete: kursk, razboi Ucraina

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii