Ucraina: Patru morţi în urma atacurilor lansate de Rusia în est. Lupte intense în sectorul Pokrovsk

joi, 24 octombrie 2024, 21:00
2 MIN
 Ucraina: Patru morţi în urma atacurilor lansate de Rusia în est. Lupte intense în sectorul Pokrovsk

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa joi, iar alte zece au fost rănite în urma atacurilor ruseşti în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile regionale, citate de Reuters.

Un atac cu muniţie termobarică asupra oraşului Kupiansk din regiunea Harkov (nord-est) a rănit 10 persoane, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov pe aplicaţia de mesagerie Telegram. O femeie care a fost internată în spital în stare gravă după atac a murit ulterior, a adăugat el.

„Inamicul a lovit în apropierea unui magazin şi a pieţei din oraş”, a precizat Siniehubov în prima sa declaraţie. Ulterior, oficialul ucrainean a indicat că a fost avariată o clădire comercială cu două etaje, alături de circa 12 chioşcuri, iar geamurile caselor din apropiere s-au spart.

Rusia a ocupat Kupiansk în primele zile ale invaziei sale în februarie 2022, dar a fost respinsă de o contraofensivă ucraineană fulgerătoare în septembrie acelaşi an.

În ultimele luni, forţele Moscovei au avansat încet spre oraş şi se află acum la aproximativ 4 km de periferia sa nordică, conform hărţilor din surse deschise.

Bombardamentele ruseşti au ucis în cursul zilei de joi trei persoane în zona oraşului strategic Pokrovsk din Doneţk (est), a declarat guvernatorul Vadim Filaşkin pe Telegram.

Trupele ruse şi-au intensificat avansul către Pokrovsk în ultimele luni, ajungând în prezent la 8 km de periferia acestuia.

Presa rusă şi bloggerii militari ruşi au raportat joi că forţele Moscovei au înaintat în localitatea minieră Selidovo, la aproximativ 20 km sud-est de Pokrovsk.

Statul Major General al armatei ucrainene a declarat că cele mai intense atacuri ruseşti de-a lungul întregii linii a frontului au loc în prezent pe frontul din Pokrovsk, inclusiv lângă Selidovo, dar nu a indicat dacă trupele ruse au intrat sau nu în Selidovo.AGERPRES

Etichete: morti, razboi Ucraina

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii