
Un tânăr cu dublă cetățenie a fost prins la Frontiera Sculeni conducând fără permis, în timp ce încerca să iasă din țară. Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal.
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, cu cetățenie română și ucraineană, a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să părăsească România, conducând un autoturism înmatriculat în Ucraina, fără a deține permis de conducere.
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 21 iunie, în jurul orei 16:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni (ITPF Iași), când tânărul intenționa să treacă în Republica Moldova. La controlul de frontieră, acesta a declarat că nu are permisul asupra sa, însă, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că, de fapt, nu deține dreptul de a conduce un autovehicul.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Pe numele său au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis. La finalul anchetei urmează a fi luate măsurile legale care se impun.
Publicitate și alte recomandări video