joi, 30.06.2022
Fostul ministru Elena Udrea, arestată preventiv în Bulgaria, afirmă că este arestată ilegal, de 46 de zile, ”ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ”. Udrea a prezentat o serie de motive pentru care consideră că decizia magistraţilor nu este legală.
“Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Valcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate”, a scris, duminică, pe Facebook, Elena Udrea.
Aceasta susţine că, Şi dacă jucătorii ”ar vrea să îşi justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece această prevede că judecătorii pot să nu ţină cont de deciziile CCR, dacă “există un risc sistemic de impunitate ( nepedepsire) prin prescripţie”.
”Trec peste toate argumentele constituţionale prezentate de specialişti, de ce această decizie nu poate fi aplicată, şi mă rezum la analiză raportată la cazul meu. Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuţie un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute. Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripţie nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puţin 4 ani. Cum au luat aceşti judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie”, a mai scris Udrea.
Aceasta prezintă o listă de motive pentru care consideră că a a fost condamnată ilegal la fond:
”a) completul de 3 judecători era nespecializat.
b) din complet a făcut parte Florentina Dragomir, care NU îndeplinea condiţiile legale pentru a fi judecător, sigur… în România nu contează dacă un judecător nu a depus jurământul de credinţă, în schimb în Grecia şi Italia hotărârile date de F. Dragomir au fost considerate ilegale, iar cei din Bulgaria au cerut detalii despre această judecătoare la termenul trecut din Sofia.
c) am fost condamnată în apel de un complet de 5 judecători nelegal constituit. CCR a constatat prin decizia 685/2018 că cel puţin unul dintre judecători, Preşedintele Completului, a fost numit cu încălcarea gravă a legii, adică pus cu mâna şi nu tras aleatoriu la sorţi. Cum acesta era şi Preşedintele Secţiei Penale, adică şeful celorlalţi 4, este evident că ceea ce decidea el, aşa rămânea, iar el “zicea” ce era scris în plicurile galbene care ajungeau la Înalta Curte.
d) mi s-a respins în mod halucinant contestaţia în anulare, luându-mi-se dreptul de a fi rejudecată legal. Nu există niciun text referitor la speţă mea, din legi speciale, din codul penal, codul de procedura penală, decizii CCR, decizii CJUE, CEDO, care să nu fi fost încălcate”.
Udrea susţine că, dacă toate acestea se întâmplă ”în cel mai vizibil şi cunoscut dosar din România “Gala Bute”, ce o fi în celelalte?”.
”Ce se întâmplă cu Justiţia din România? Specialiştii în drept, procurorii şi judecătorii de bună credinţă, avocaţii şi profesioniştii adevăraţi din conducerea Ministerului Justiţiei, CSM, ICCJ, sunt mulţumiţi şi liniştiţi cu situaţia asta?” a mai scris Udrea.
Elena Udrea este arestată în Bulgaria, judecătorii amănând pentru 8 iunie decizia privind extrădarea ei.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Three Arrows Capital, importantul fondul de hedging pentru criptomonede, a intrat în lichidare
LIVE - Conferinţa de prezentare a proiectelor de dezvoltare din zona Palas
Simona Halep joacă astăzi în turul doi la Wimbledon cu Kirsten Flipkens
Pfizer şi BioNTech vor începe testarea pe oameni a unui nou vaccin împotriva COVID-19
Evaluarea Naţională 2022: Astăzi vor fi prezentate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.