anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Udrea, în scandalul brand-ului de țară: Sper că nu a mâncat oaia frunza

GALERIE
udrea
  • udrea
- +

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a comentat informația potrivt căreia s-ar dori schimbarea brand-ului turistic al României, simbolul frunzei urmând a fi înlocuit cu o oaie. Aceasta a spus că nu are nimic împotriva schimbării brand-ului de țară, dar a subliniat că acest lucru ar trebui făcut de specialiști.

”Sper că nu a mâncat oaia frunza. Frunza este un brand turistic care s-a finanțat din fonduri europene și pe care am avut obligația să îl păstrăm timp de cinci ani. Nu însemnă că avem obligația să-l schimbăm după cinci ani. Dacă ministrul actual, guvernul actual, specialiștii la acest moment apreciază că trebuie schimbat acest brand, foarte bine, să fie schimbat, întotdeauna este loc de mai bine. Ideea este că ce se pune în loc ar trebui să fie cel puțin de nivelul celui pe care îl avem acum. Nu mă pricep, nu știu dacă o oaie este brand-ul potrivit pentru România, iar ca să încerci acum, întâi de toate, să faci cunoscut la nivel mondial faptul că noi avem o baladă, ”Miorița”, și după aceea oamenii să înțeleagă că de fapt oaia este acel simbol mi se pare foarte complicat. Dacă se dorește să se schimbe actualul brand despre care eu spun că este un brand de succes, atunci cel mai bine este să se apeleze la specialiști”, a spus Elena Udrea.

b1.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Reformă? Ce fel de reformă?

Alexandru CĂLINESCU

Reformă? Ce fel de reformă?

În ce mă priveşte sunt sceptic, nu în ultimul rând din cauza persoanei care se află acum în fruntea ministerului. Sorin Cîmpeanu e o marionetă care se complace în insignifianţă. Fără coloană vertebrală, a servit drept unealtă obedientă mai multor partide. (...) Vorbeşte ca un robot, înşiră platitudini după platitudini. Este, cu siguranţă, omul cel mai puţin potrivit să reformeze învăţământul românesc.

opinii

Am fost la Gânju…

Nicolae TURTUREANU

Am fost la Gânju…

Un text „Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare”, scris de Emilia Chiscop şi reluat de ZDI, după 20 de ani, mi l-a repanotat, pe simeza memoriei, pe redutabilul artist al penelului, Ioan Gânju. Mi-am amintit că şi eu „Am fost la Gânju”, dar cu încă vreo două decenii înainte, când „alte glasuri, alte încăperi” îşi etalau rezonanţele. Reiau, aici şi-acum, textul apărut la rubrica mea din ZDI, reprodus ulterior, sub genericul „Figuri. Legende”, în volumul „Cronice şi... anacronice” (Junimea, 2017).

Om câine

George PLEȘU

Om câine

Fără să ofer spoilere care să strice plăcerea celor care vor decide să-l vadă din 16 septembrie, când intră în cinematografe, spun doar că povestea creşte ca intensitate cu fiecare secvenţă până ajunge la paroxism, iar finalul deschis te face să pleci cu întrebări care revin şi-n zilele de după vizionare. Din ce-mi aduce la suprafaţă memoria afectivă, e probabil cel mai bun debut de la „Marfa şi banii” (2001) a lui Cristi Puiu.

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

pulspulspuls

O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco

O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco

Ehehei, dragii moşului, apăi să ştiţi voi aicea că cele mai interesante cotonogeli politice sunt, cum v-am mai spus noi şi cu alte ocazii, alea care au loc pe sub masă, când loviturile se aplică cu bombeul direct la ouşoarele sau fluierul piciorului adversarului, şi când icniturile şi gemetele sunt pe înfundatelea, ca să nu te dai de gol. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.