Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Udrea s-a împăcat cu Blaga

GALERIE
udrea-blaga
  • udrea-blaga
- +

 

Deputatul PDL Elena Udrea a anunţat ieri că va rămâne în PDL în calitate de membru al partidului, decizie fiind luată după o discuţie cu Vasile Blaga în Colegiul Director. "Renunţăm la a mai aştepta răspunsul la contestaţie, considerăm închisă competiţia şi din acest moment suntem membri PDL care-şi fac treaba de membri ai unui partid de opoziţie", le-a declarat Udrea după şedinţa Colegiului director al PDL. Întrebată ce a făcut-o să se răzgândească, ea spus că a stat de vorbă cu colegii săi care i-au susţinut moţiunea şi au concluzionat că, dincolo de neregulile semnalate de ei, "felul în care este percepută acţiunea lor în exterior e de natură să nu aducă niciun fel de avantaj". Udrea a menţionat şi într-o postare pe blog că rămâne în partid şi vrea ca toţi cei care au susţinut-o să facă la fel. "E mai important pentru mine să avem alegeri necontestate în partid şi o conducere legitimă, în acord cu ce-şi doreşte baza partidului, decât să fiu eu preşedintele PDL", a scris Udrea.
 

Mesaj acid la adresa lui Traian Băsescu

 
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a confirmat şi el ieri "împăcarea" cu tabăra Elenei Udrea. El a precizat că a avut o discuţie cu aceasta înaintea Colegiului Director şi au ajuns la concluzia că vor merge mai departe împreună împotriva USL. Blaga a adăugat că se bucură că Udrea şi-a dat şi ea seama că practic s-ar face jocurile USL dacă ar continua disputa între ei. El a subliniat că de fapt nu au fost tabere în PDL, ci au fost "mici înţepături, dar lucrurile au fost închise". "Domnia sa (n.r. - Elena Udrea) a spus că nu va candida pentru o funcţie în BPN, am înţeles-o şi eu am făcut la fel acum doi ani de zile, dar cine doreşte poate să candideze, e valabil şi pentru doamna Monica Macovei, e valabil pentru toată lumea", a precizat Blaga. Liderul PDL a mai spus că Emil Boc va face parte din BPN. "Nici nu ar avea cum să procedeze altfel, a fost preşedinte, ţine la partid. Şi ţin şi eu la Emil Boc, indiferent de ce discuţii am avut pe parcurs. Nici în familie nu eşti de aceeaşi parte a baricadei mereu", a mai spus Blaga. Întrebat dacă va face demersuri pentru recâştigarea încrederii lui Traian Băsescu, Blaga a răspuns: "Eu nu am nicio problemă cu domnul Traian Băsescu. Dânsul şi-a spus punctul de vedere, noi ne-am spus punctul de vedere, Convenţia a votat".

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri