anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 01.11.2020

UE va discuta o aderare automată post-Brexit a unei ''Irlande unite''

GALERIE
brexit
  • brexit
- +

Liderii din Uniunea Europeană vor discuta în weekend chestiunea unei aderări automate a Irlandei de Nord la UE, odată finalizat Brexit-ul, în ipoteza în care ea s-ar uni cu Republica Irlanda, au afirmat vineri surse europene.

Irlanda ar urma să le ceară celor 26 de parteneri ai săi să accepte această idee în cursul întâlnirii lor de la Bruxelles de sâmbătă, fără prezența Marii Britanii, reuniune la care liderii europeni urmează să decidă liniile directoare ale negocierilor viitoare cu Londra privind ieșirea din blocul comunitar.

"Ne așteptăm ca Irlanda să ceară sâmbătă ca un pasaj să fie adăugat în minuta reuniunii Consiliului European, pasaj care să stipuleze că în caz de reunificare a insulei Irlanda, în cadrul acordului de pace pentru Irlanda de Nord, cunoscut ca 'Acordul din Vinerea Mare' (10 aprilie 1998 — n.r.), Irlanda unită ar fi atunci membră a UE", a afirmat vineri o sursă din cadrul Consiliului European.

"Nu considerăm că acest lucru ar modifica mandatul de negociere (cu UE privind Brexit-ul — n.r.), ci ar fi doar o adăugare la minuta reuniunii", a precizat această sursă, sub protecția anonimatului.

agerpres.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

COVID-19, ca un avertisment

Nicolae GRECU

COVID-19, ca un avertisment

Învăţăturile diavolului coronavinus cătră Majestatea Sa Regele fotbalului.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Spre a ilustra consideraţiile din foiletonul trecut, autorul prezintă o serie de exemple concrete de degradare a cântecului popular actual.

Un vis

arh. Ionel OANCEA

Un vis

Se făcea că peste oraşul nostru a coborât în chip vădit duhul înţelepciunii. Datorită acestei minuni, consilierii judeţeni, cei locali, preşedintele, primarul, personalităţile marcante ale partidelor politice ajung la două idei, culmea, comune. 

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

pulspulspuls

Ce poză, ce vremuri...

Ce poză, ce vremuri...

Iaca ce poză am mai pescuit zilele astea prin bulboanele alea întunecate ale politichiei ieşene prezente pe Facebook, stimaţi telespectatori! 

Caricatura zilei

Dezcarcerare

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.