Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

UEFA a dezvăluit logoul şi sloganul turneului final al Euro-2024 care va avea loc în Germania

GALERIE
United by Football
  • United by Football
- +

"United by Football. Vereint im Herzen Europas (Uniţi de fobal. Uniţi în inima Europei)" a fost prezentat ca slogan pentru Euro-2024, într-un eveniment în care au fost dezvăluite şi cele zece logouri ale oraşelor gazdă ale competiţiei, informează UEFA.

Identitatea mărcii pentru UEFA EURO 2024 a fost dezvăluită, marţi seară, la ora 20.24, la Olympiastadion din Berlin. Turneul se va desfăşura în zece oraşe din Germania peste mai puţin de trei ani.

Logo-ul turneului este derivat din steagurile celor 55 de asociaţii membre UEFA şi culorile acestora, care se asamblează în diferite combinaţii, reflectând forma acoperişului Olympiastadion. Faimoasa Cupă Henri Delaunay se află în centrul logo-ului, în timp ce cele 24 de "felii" colorate din jurul trofeului reprezintă cele 24 de echipe participante la turneul final.

Brandul promovează un turneu la care toată lumea se simte binevenită şi la care este sărbătorită diversitatea. Fotbalul este un loc în care toată lumea ar trebui să se simtă ca acasă, iar marca este un prim pas în construirea acestei case în Germania pentru UEFA EURO 2024. Componentele mărcii, de la logo, la modele şi videoclipuri, sărbătoresc diversitatea fanilor şi fotbalul european.

Marca este rezultatul unei colaborări extinse între UEFA, federaţia germană (DFB) şi cele zece oraşe gazdă, care a început în septembrie 2018, când a fost anunţată asociaţia gazdă. Agenţia de creaţie VMLY & R Branding din Lisabona, Portugalia, a proiectat şi dezvoltat marca.

Sloganul "United by Football. Vereint im Herzen Europas" întăreşte şi mai mult mesajul de unitate, de împreună şi de incluziune. Este acelaşi slogan precum cel utilizat în procesul de candidatură şi a fost selectat împreună cu oraşele gazdă. În plus, fiecare oraş-gazdă - Berlin, Koln, Dortmund, Dusseldorf, Frankfurt, Gelsenkirchen, Hamburg, Leipzig, München şi Stuttgart - au selectat un punct de reper celebru pentru a figura pe propriile lor logo-uri.

La lansarea mărcii au participat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, preşedintele interimar al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Rainer Koch, directorul turneului UEFA EURO 2024, Philipp Lahm, precum şi primarul guvernator al Berlinului, primarii din Dortmund, Dusseldorf, Gelsenkirchen şi Stuttgart, reprezentanţi ai celorlalte oraşe gazdă, membri la nivel înalt ai guvernului federal german şi alţi invitaţi. În cadrul evenimentului a avut loc un show de lumini spectaculos, care a culminat cu dezvăluirea siglei UEFA EURO 2024. Cele 51 de meciuri ale UEFA EURO 2024 vor avea loc în zece oraşe din Germania în iunie şi iulie 2024. Programul complet al meciurilor va fi confirmat la începutul anului 2022.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri