marti, 19.03.2024
Ca ieşean, simt nevoia acum, la opt decenii de la acele evenimente tragice, să meditez la ce înseamnă rana istorică a pogromului pentru memoria noastră. Cu îngăduinţa cititorilor mei, voi relua, în trei episoade, cele câteva lucruri pe care am găsit de cuviinţă să le scriu în anii din urmă, tot aici, pe acest subiect greu de epuizat.
O lungă perioadă din viaţa mea nu am ştiut mai nimic despre Pogromul de la Iaşi. În 1941, mama mea avea doi ani, bunicii locuiau lângă Iaşi, la Valea Lupului, şi singurele lor amintiri de atunci erau legate de bombardamentele sovietice asupra Iaşului, declanşate imediat ce armatele germane şi române au trecut Prutul, pe 22 iunie, invadând Uniunea Sovietică, în celebra operaţiune „Barbarossa”, care a schimbat apoi cursul şi soarta celui de-al Doilea Război Mondial. Ce a rămăs cel mai trainic în memoria colectivă a românilor din Iaşi legat de acel moment este, paradoxal, manipularea propagandistică a guvernului Antonescu, potrivit căreia evreii din Iaşi ar fi semnalizat piloţilor sovietici unde să bombardeze, trădare militară care ar fi justificat apoi masacrele care au urmat. Nu trebuie, desigur, să fii mare specialist pentru a pricepe că nimeni nu ar fi putut fi atât de iresponsabil să îşi ceară singur bombe în cap, nici că de la înalţimea plafonului de nori unde zburau bombardierele nu ar fi putut vedea nicio urmă de semnalizare de la sol sau, chiar admiţând că asemenea incidente s-ar fi petrecut, că populaţia civilă a cetăţenilor români de religie mozaică ar fi trebuit decimată barbar pentru o astfel de vină.
Lucrurile sunt, fireşte, mult mai complicate şi aş îndrăzni să spun că, dincolo de travaliul serios şi argumentat pe care istoricii se cuvine să îl asume asupra unei chestiuni atât de delicate şi de controversate a istoriei recente, avem obligaţia, toţi cetăţenii acestui oraş, să medităm la derapajele genocidale care ne marchează, vrem nu vrem, istoria locului şi, prin ricoşeu, identitatea. E un gest de igienă morală pe care ar trebui fiecare dintre noi să-l facem în singurătatea propriei conştiinţe.
În 1995, am mai scris asta, am încercat să transform clădirea în ruină din strada Vasile Alecsandri, trecută abuziv în patrimoniul unor societăţi comerciale, într-un centru internaţional de cultură, numit după gruparea culturală care fusese proprietară, în anii '30, a imobilului, „Viaţa Românească”. Studiind istoria imobilului pentru a face documentaţia necesară pentru obţinerea unei Hotărâri de Guvern (spre cinstea lor, toate autorităţile locale de atunci, prefectul Dan Gâlea, Ioan Amihaesei - preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Constantin Simirad, m-au ajutat şi au semnat memoriul aferent, blocat însă, la guvern, de tovarăşul Cozmâncă), am început să aflu mai multe despre povestea tragică a acestui loc unde fusese, în iunie 1941, Chestura de Poliţie.
Investigând amatoristic, atunci am aflat cum toată lumea ştia cu siguranţă, de la o rudă, de la un martor ocular („care mi-a povestit mie, înţelegi?”) cum evreii din Târgu Cucului semnalizau cu lanterne avioanelor sovietice să bombardeze Iaşul. Atunci am aflat despre problema cosmică, insondabilă, născătoare de controverse acerbe, asupra numărului exact al morţilor. Comunicatul oficial al lui Antonescu vorbea de o „bagatelă” de 500 de victime. Istoriografia naţionalist-comunistă, din timpul lui Ceauşescu, vorbea, scrâşnit, de vreo două-trei mii de victime. Istoriografia românească admite azi că, luate cumulat, victimele represiunii directe şi cei morţi în trenuri, sunt de ordinul miilor, în timp ce istoriografia occidentală estimează „peste zece mii”. Organizaţiile evreieşti, coroborând documente şi mărturii, au mers cu o evaluare şi mai mare, peste 13.000, cifră înscrisă şi pe o placă comemorativă care a stârnit furia unui tovarăş, fost tipograf, care a venit, la finele anilor 90, în biroul meu de la Direcţia pentru Cultură, pentru a protesta energic cu argumentul că „nu sunt atâţia morţi în tot cimitirul evreiesc din Păcurari”. Atunci am realizat că ororile din iunie 1941 sunt o rană neînchisă pentru ieşeni, peste care se tot pune, preventiv, câte un strat de unguent propagandistic.
În 1998, cu ocazia unei misiuni la Washington D.C., am simţit nevoia să fac ceea ce cred că ar trebui să constituie esenţa unui program educativ pentru tinerii din România: am vizitat Muzeul Holocaustului. Protocolul inteligent al instituţiei te obligă să asumi ID-ul unei victime şi să traversezi expoziţia ca şi cum ai fi tu însuţi următoarea ţintă a represiunii rasiale. Cum nu am la îndemână acum paşaportul simbolic de atunci, îmi amintesc doar că era vorba de un bărbat, cred că Grünberg se numea, sub 40 de ani, care locuia în Iaşi, chiar pe strada Vasile Alecsandri şi care a fost ucis în curtea Chesturii de Poliţie, pe 29 iunie 1941. Vă asigur că după o experienţă de o oră şi jumătate, cât ţine acest happening al memoriei, nu prea mai au mare importanţă datele reale ale tragediei (numere, locuri, oameni, biografii) şi nici nuanţele explicaţiei istorice (legitimarea războiului, revanşa simbolică la un an de la raptul Basarabiei, montaj al SD-ului executat de români sau exacerbarea criminală a antisemitismului latent). Ieşi din muzeu doar cu sentimentul buimăcitor al barbariei nesfârşite care se ascunde în interiorul oamenilor sub aparenţe de onorabilitate şi care aşteaptă doar un brânci pentru a ţâşni, viforoasă, la suprafaţă. Nu poţi ieşi decât tulburat dintr-o astfel de experienţă.
Editura Curtea Veche a lansat, încă din 2014, un important instrument educativ, menit să ne dea de gândit: albumul documentar fotografic Pogromul de la Iaşi, realizat de Radu Ioanid împreună cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România. Studiul istoric al lui Radu Ioanid, bazat pe documente de arhivă şi pe înregistrări cu mărturii ale supravieţuitorilor, cele 129 de fotografii, majoritatea aproape de neprivit, precum şi date despre victime şi călăi publicate unitar pentru prima dată fac din acest album documentar un nepreţuit instrument istoric şi educativ, care nu ar trebui să lipsească de la nicio şcoală care are în programă istoria recentă a României. Mai ales că directoarea programelor educative ale INSHR, doamna Elizabeth Ungureanu, devoala faptul că de foarte multe ori a trebuit să facă faţă aceastei chestionări neîncrezătoare: „cum ne dovediţi că ceea ce ne spuneţi e adevărat?” Pentru a-i convinge pe neîncrezători, aş mai adăuga doar că 14 fotografii originale, din cele prezentate în acest album, pot fi văzute şi la Arhivele Naţionale din Iaşi, în Fondul personal Iţic Schwartz-Kara. (Continuarea în ediţia din 30 iunie a Ziarului de Iaşi)
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Macron anunţă la Marsilia lansarea unei "operaţiuni fără precedent" împotriva traficului de droguri
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |