anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ukip nu a reuşit să intre în Parlamentul britanic, în urma unui scrutin parţial

GALERIE
ukip
  • ukip
- +

Partidul populist britanic Ukip a eşuat în încercarea de a obţine, joi, primul său mandat în Camera Comunelor, în cadrul unor alegeri parţiale într-un fief conservator, la Newark, potrivit rezultatelor publicate vineri dimineaţa.

Partidul Conservator era favorit în scrutinul organizat în circumscripţia din centrul Angliei, sondajele plasând pe locul doi partidul lui Nigel Farage, care şi-a confirmat cel puţin statutul de formaţiune care "strică cheful altora" şi care va putea să se laude că a furat spectacolul.

Un semn al nervozităţii conservatorilor în faţa pericolului reprezentat de Ukip este faptul că premierul David Cameron a efectuat patru vizite în acest oraş pitoresc şi prosper, ai cărui locuitori au asistat la defilarea a zeci de deputaţi conservatori în ultimele săptămâni.

Robert Jenrick, în vârstă de 32 de ani, a obţinut cu 7.403 voturi în plus faţă de reprezentantul Ukip Roger Helmer, în vârstă de 70 de ani, ales în Parlamentul European (PE) în 1999.

Secţiile de votare au fost închise la ora locală 22.00 (vineri, 0.00, ora României), iar rezultatele erau aşteptate vineri dimineaţa.

Mandatul vacantat în urma demisiei deputatului Patrick Mercer în aprilie, în urma unui scandal cu privire la activităţi de lobby, a fost obţinut în 2010 de către candidatul conservator în faţa opoziţiei laburiste. Candidatul Ukip se afla atunci abia pe poziţia a patra, cu un scor minuscul de 3,8%.

Patru ani mai târziu, raportul de forţe s-a schimbat. Discursurile anti-UE, antiimigraţie şi antielite ale Ukip seduc tot mai mult. Partidul lui Nigel Farage a obţinut mai multe succese electorale, până la "seismul" alegerilor europene, în urmă cu aproximativ 15 zile, în care a obţinut o victorie împotriva celor trei partide tradiţionale, şi 24 de mandate.

Nigel Farage depune de-acum eforturi să găsească aliaţi pentru a forma un grup în PE. El discută cu italianul Beppe Grillo, dar nu vrea "să aibă de a face" cu Frontul Naţional (FN, extrema dreaptă) din Franţa.

Încurajat de această victorie în alegerile europene - din 1906 niciun alt partid în afara conservatorilor şi laburiştilor nu a mai obţinut o victorie în scrutinul organizat la nivel naţional -, liderul populist vizează de-acum Parlamentul de la Westminster şi viitoarele alegeri legislative din 2015, o "fortăreaţă" considerată mult timp de necucerit pentru acest partid altădată marginal.

Farage preconizează că va candida într-o circumscripţie din sud-estul Angliei. Partidul îşi va concentra eforturile asupra a "două sau trei duzini" de mandate de deputat şi speră să obţină "o mână".

Scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur favorizează formaţiunile naţionale în faţa partidelor mici.

În cursul primei sale vizite la Newark, sâmbătă, Farage declara zâmbind că "europenele au fost seismul. Dacă vom câştiga joi, va fi Krakatoa!", evocând acest vulcan indonezian a căreui erupţie s-a soldat cu peste 36.000 de morţi în 1883.

Succesul lui Nigel Farage pune în dificultate toate cele trei partide principale. Astfel, David Cameron este împins într-o poziţie tot mai eurosceptică, iar Partidul Laburist al lui Ed Miliband se află sub presiunea problemei organizării unui referendum cu privire la apartenenţa Marii Britanii la UE, în timp ce Ukip câştigă teren în fiefurile lor din nordul ţării. În schimb, partidul Liberal-Democrat se află în cădere liberă.

Având grijă să se distanţeze de aceste formaţiuni ale "establishmentului", Farage îşi cultivă imaginea unui om de teren care vorbeşte pe şleau şi bea bere la pub. În ultimele săptămâni, el a depus un efort să contracareze acuzaţiile de rasism, machism şi homofobie aduse formaţiunii.

Ukip a fost catalogat "xenofob" chiar joi de către comisarul european însărcinat cu Concurenţa Joaquin Almunia. "Nu este de mirare că suntem atacaţi de către Comisia Europeană (CE), având în vedere ameninţarrea pe care o reprezentăm la adresa existenţei ei", i-a replicat o purtătoare de cuvânt a partidului.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.