Ultimele medii de intrare la liceele ieșene. Note cu câteva sutimi mai mici față de estimări, la colegiile de elită
Rezultatele repartizării computerizate la liceu 2024 au fost publicate pe admitere.edu.ro şi la avizierele liceelor. Acestea au putut fi accesate prin introducerea codului pe care fiecare elev l-a primit de la şcoală.
Multe dintre estimările statistice ale ZdI, realizate imediat după afișarea rezultatelor inițiale, au fost exacte sau au diferit doar cu câteva sutimi, cum ar fi Colegiul Național sau Colegiul „Racoviță”. La Colegiul „Negruzzi”, toate mediile au fost sub estimări, dar la Matematică-informatică diferența a fost de 23 de sutimi. De altfel, se poate remarca un interes crescut pentru liceele „Cantemir” sau „Vasile Alecsandri”, unde au fost și medii uneori peste estimări, cât și elevi care ar fi avut note pentru a intra la „Negruzzi”, de exemplu, dacă ar fi bifat specializarea Matematică-informatică de acolo.
Colegiul Naţional din Iaşi
Pentru profilul real, specializarea Matematică-informatică, ultima medie de anul acesta este 9,47. La Știinţe ale naturii, ultima media de admitere este 9,50, în timp ce la Filologie 9,22.
„Ziarul de Iaşi” a realizat o estimare a mediilor de admitere la colegiile ieşene, astfel că, estimarea de anul acesta la Matematică-informatică a fost 9,50, la Științe ale naturii 9,55, iar la Filologie 9,20. Astfel, în acest caz, diferențele variază între 2 și 5 sutimi.
Colegiul „Emil Racoviţă”
La „Racoviţă”, la fel ca anul trecut, vor fi două clase de „Mate-info”. Ultima medie pentru anul 2024 la Matematică este 9,42, estimarea realizată de „Ziarul de Iaşi” potrivit estimărilor matematice, a indicat chiar 9,42. La Șiinţe ale naturii, anul acesta ultima medie este 9,46 şi la Filologie 9,00. Comparativ, media probabilă a fost calculată ca fiind 9,42 la Știinţe, iar la Filologie, 9,10.
Colegiul „Costache Negruzzi”
La Matematică-informatică, anul acesta ultima media de admitere pentru „Negruzzi” este 9,27, la Știinţe ale naturii media 9,37, iar la Filologie 9,02. Mediile estimate la cele trei specializări au fost puțin mai mari: 9,50 pentru candidaţii la Matematică-informatică, la Științe ale naturii, ultima medie probabilă a fost 9,42, iar la Filologie, estimarea pentru ultima medie de anul acesta a fost 9,12.
Liceul de Informatică „Grigore Moisil”
Ultima medie la Matematică-informatică este 8,97, iar estimarea conform calculelor statistice de anul acesta a fost 9,10.
Colegiul „Mihai Eminescu”
Colegiul „Eminescu”, bilingv engleză, a înregistrat ca ultimă medie la Matematică-informatică 9,17 şi la Filologie, tot bilingv engleză, 9,02. Estimările ZDI indicau 9,42 la Matematică-informatică şi chiar 9,02 la Filologie. În ceea ce priveşte mediile cu predare în limba română, la Matematică-informatică ultima medie de intrare este 8,92 (9,05 estimat), la Științe ale naturii 9,27, faţă de 9,35 estimat şi la Filologie 8,90, faţă de estimarea 8,92. Nici de data aceasta, nu există mari diferențe între estimări și rezultate cu excepția mate-info în engleză unde media a fost sensibil mai jos. La Filologie, bilingv engleză, regăsim aceiași medie.
La specializarea Științe ale naturii, ultima medie pentru cele 26 de locuri (1 clasă) este 9,27, estimarea a fost 9,35.
La Colegiul Național ,,Garabet Ibrăileanu”
Ultima medie la mate-info este 8,85, iar estimarea noastră a fost 8,95. La Științe ale naturii, 8,80, față de 8,90 estimat și la Filologie 8,67, spre deosebire de 8,42, cât am estimat.
Liceul Teoretic ,,Alexandru Ioan Cuza”
Ultima medie de la Matematică-informatică este 8,25. Estimarea era de 8,37. La Științe ale naturii 8,17 este ultima medie, estimarea fiind 8,27. La Filologie media a scăzut destul de mult comparativ cu anii anteriori, 8,10. Estimarea era de 8,17.
Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”
Anul trecut erau două clase de Matematică-informatică și o clasă de Științe ale naturii, însă în oferta din acest an situația este invers. Ultima medie de la Matematică-Informatică este 8,90, estimarea era 8,85. La Științe ale Naturii ultima medie înregistrată anul acesta este 8,82, estimarea era 8,92. La Filologie este 8,65, estimarea fiind mai mică cu 3 sutimi: 8,62.
Tot la ,,Dimitrie Cantemir” există două clase de Științe Sociale. Astfel, ultima medie la această specializare este 8,45. ,,Ziarul de Iași” a estimat la 8,47.
Liceul Teoretic „Miron Costin”
Pentru specializarea Matematică-informatică, ultima medie este 8,50– estimare 8,70. Pentru specializarea Științe ale naturii, ultima medie este 8,40, estimarea fiind 8,50.
La Filologie ultima medie înregistrată este 8,35 ,estimarea fiind 8,40.
La singura clasă (26 locuri) pentru specializarea Științe sociale, ultima medie este 8,32, extrem de apropiată de estimarea 8,37.
Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri”
În acest an a avut loc o schimbare și va fi o clasă pentru Matematică-informatică și două pentru Științe ale naturii, dintre care una va fi intensiv germană și cealaltă, intensiv engleză.
La specializarea Matematică-Informatică, ultima medie este 9,17, estimarea fiind 9,00. La Științe ale naturii (intensiv limba germană/limba engleză, specializări cu o marjă de eroare mai mare), ultima medie 2024 care apare este 9,05, estimarea fiind 9,20, în timp ce la specializarea Filologie, bilingv limba germană, ultima medie 2024 este 8,52.
Câți elevi au fost admiși la liceele din Iași
Așa cum au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași, din totalul elevilor (5003) cu opțiuni completate pentru admiterea în învățământul liceal, au fost repartizați computerizat 4941 de elevi, reprezentând 98,76 %.
De asemenea, conform alendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 25 – 30 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.
În intervalul 31 iulie – 2 august, comisia județeană de admitere va soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).
Au rămas de repartizat în etapele următoare 60 de absolvenți din județul Iași și doi absolvenți din alte județe, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a – învățământ liceal au rămas 165 de locuri libere. De asemenea, pentru învățământul profesional, sunt propuse, prin planurile de școlarizare 2046 de locuri.
Publicitate și alte recomandări video