Un ieşean care a solicitat anonimatul a oferit nu mai puţin de 10.000 de lei pentru micuţii din satele Ursoaia, Avântu şi Româneşti. Campania se va încheia în această săptămână. Editura Gama va oferi pachete educaţionale pentru toţi cei 176 de copii.
Campania de Crăciun a Ziarului de Iaşi se apropie cu paşi repezi de final, şi de momentul în care vom reuşi, datorită sprijinului dumneavoastră, să-i bucurăm pe toţi cei 176 de copii din comuna Româneşti. În aceste zile facem ultimele cumpărături pentru cadourile micuţilor din satele Ursoaia, Avântu şi Româneşti, iar cei care doresc să sprijine iniţiativa ziarului mai pot face donaţii în contul deschis de Şcoala Româneşti doar până pe 15 decembrie inclusiv. De asemenea, mai pot fi făcute donaţii în bani sau alimente neperisabile şi articole de îmbrăcăminte direct la sediul redacţiei până la finalul acestei săptămâni. Vă aşteptăm alături de noi în încercarea de face un Crăciun cu adevărat magic pentru toţi cei 176 de copii din comună.
Ziarul de Iaşi realizează în aceste zile cumpărăturile în cadrul Campaniei de Crăciun, sania cu darurile pentru copiii din Ursoaia, Avântu şi Româneşti urmând să se pornească la drum săptămâna viitoare. Pe lângă donaţiile pentru cei mici, ieşenii pot dona, direct la sediul redacţiei, alimente neperisabile, îmbrăcăminte sau încălţăminte pentru cele trei familii ale căror poveşti le-aţi aflat din paginile cotidianului. Împreună le putem oferi celor 176 de elevi de la şcolile din comuna Româneşti un Crăciun cum nici nu au visat!
Un ieşean care a dorit să îşi păstreze anonimatul a donat ieri pentru darurile copiilor remarcabila sumă de 10.000 de lei, dorind astfel să le aducă bucurii şi zâmbete înainte de sărbători tuturor celor 176 de elevi din şcolile din comuna Româneşti. Totodată, Editura Gama s-a alăturat şi în acest an Campaniei ZdI şi va dărui pachete cu cărţi educaţionale pentru toţi cei 176 de copii de la şcolile din Ursoaia, Avântu şi Româneşti.
„Ca în fiecare an, ne alăturăm campaniei de Crăciun organizată de inimoasa redacţie a Ziarului de Iaşi, sperând să bucurăm cu cărţile noastre sufletele şi mintea copiilor mai puţin norocoşi. Este o nouă oportunitate de a le reda copiilor cu dificultăţi de citire sau cu acces limitat la resurse educaţionale încrederea în capacitatea lor de a citi şi, mai important, de a înţelege ceea ce citesc – o ambiţie care călăuzeşte şi campania Super DYS a Editurii Gama, dedicată copiilor cu dificultăţi de citire. Ca milioane de alţi micuţi care au deprins până acum cititul cu ajutorul cărţilor noastre, ne dorim ca şi destinatarii acestor cadouri să simtă puterea extraordinară pe care ţi-o dă descifrarea lumilor ascunse între coperţi”, a afirmat Diana Mocanu, director general al Editurii Gama.
Nicolaie Ivanciu, şef de birou în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare Iaşi, a donat pentru darurile copiilor din Ursoaia, Avântu şi Româneşti 1.000 lei. Nicolaie Ivanciu a fost alături de Ziarul de Iaşi şi în cadrul altor demersuri umanitare şi sociale iniţiate în trecut de către cotidian. „Am fost unul dintre iniţiatorii proiectului Pro Ruralis, alături de Toni Hriţac şi profesorul Dumitriu de la Inspectoratul Şcolar, proiect prin care se acordă burse pentru copiii din mediul rural. Consider că Ziarul de Iaşi a fost cel care a făcut demersurile şi a fost liantul între persoanele care au avut mai mult noroc în viaţă şi astfel de copii mai puţin norocoşi. A fost mereu un ambasador corect şi i-a sprijinit pe cei care au şi au avut o situaţie precară sau mai puţine şanse. De aceea am considerat întotdeauna că trebuie să fiu alături de echipa Ziarului de Iaşi pentru demersurile pe care le-a iniţiat, fiind un factor care înlesneşte şi face posibile astfel de campanii”, a precizat Nicolaie Ivanciu.
Aurelia C., o pensionară din Iaşi care este alături de Campania ZDI în fiecare an, a donat 100 lei pentru cadorile copiilor din comuna Româneşti, dar şi îmbrăcăminte, alimente şi cărţi, daruri care vor ajunge la cele trei familii ale căror poveşti le-aţi aflat din paginile Ziarului de Iaşi. De asemenea, o companie ieşeană care a dorit să îşi păstreze anonimatul a donat suma de 1.000 de lei pentru cadorile celor 176 de copii, iar o ieşeancă care nu a dorit să îşi divulge numele a donat 500 de lei.
Cum ajutăm
Cei care doresc să ofere un ajutor, oricât de mic, în această campanie sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga nr. 35 (vis-a-vis de Gara Internaţională). Mai multe detalii, la telefon 0232/271.271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre eventualele contracte de sponsorizare, care pot fi necesare în aceste situaţii, şi care pot fi transmise, la cerere, prin email sau fax. Donaţiile pot fi făcute şi direct către Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu”, Româneşti, în contul: RO75BRDE240SV55118712400, deschis la BRD-GSG. Donaţiile în cont pot fi făcute până pe 15 decembrie.
Lista onorabilă a donatorilor:
- Anonim – 10.000 lei
- Editura Gama – pachete educaţionale pentru cei 176 elevi
- Nicolaie Ivanciu – 1.000 lei
- Aurelia C. – 100 lei + alimente, îmbrăcăminte şi cărţi
- Anonim – 1.000 lei
- Anonim – 500 lei
- Grupul Leier – 10.000 lei
- Fundaţia Insight – 2.500 lei
- Birou Notarial Ioana Solcanu – 1.000 lei
- Liviu Călcâi – 200 lei + dulciuri, îmbrăcăminte
- Maria Tulbure – 4 saci cu îmbrăcăminte
- Bogdan Crucianu – 1095 lei (indemnizaţia de consilier local)
- Moo Gelato & Sorbetto – cutii cu câte două cupcake-uri pentru fiecare dintre cei 111 de elevi
- Editura Polirom – 120 de cărţi pentru biblioteca şcolară
- Ungureanu Florentina – articole îmbrăcăminte
- Ungureanu Monica şi Paşa Ionela – 150 lei
- Liceul „Al.I. Cuza” – rechizite, reviste, brăduţ cu accesorii
- Sergiu Cristian Căpăţână – 50 lei
- Elena Cenuşă – 200 lei
- Ioan Chelariu – 50 lei
- Victor Cătălin Radu – 200 lei
- Ovidiu Mihail Ştirbăţ – 500 lei
- Sergiu Sebastian Plumbu – 200 lei
- Anonim – 487 lei (100 euro)
- Familia Toma – 650 lei
- Anonim – 400 lei
- Fundaţia „Antibiotice – Ştiinţă şi Suflet” – 2.500 lei
- Conest S.A. – 2.000 lei
- Marius Ostaficiuc – 1.000 lei
- Camelia Gavrilă – 500 lei
- Mircea Onofriescu – 500 lei
- Codrin Nicoară – 500 lei
- Vladimir Stoicescu – 500 dolari p(fam. Precupanu)
- F.E.G – 1.500 lei
- Magda Negrea – 200 lei
- Anonim – 100 lei
- Andrei Chira – 200 lei
- Prime Kapital, dezvoltator Silk District – 10.000 lei
- Mihai Cîtea – 200 lei şi 8 seturi caciuliţe şi fulare
- Mihai Cohut – 200 lei
- Anonim – 1.000 lei
- Anonim – 500 lei
- Focality – 3.000 lei
- Dan Caşcaval – 500 lei
- Marius Bodea – 500 lei
- Anonim – 200 lei
- Fides Express – pachete consistente cu alimente
- Navigator Academy Afterschool Iaşi – jocuri, jucării, dulcuri pentru clasa a II-a
- Adriana Săvescu – 600 lei
- Şcoala „I. Simionescu” – 10 ghiozdane, 10 fesuri, 10 seturi mănuşi, 22 l ulei
- Ing. Aurelian-Antonius Mănuţă – 500 lei
- Anonim – 250 lei
- Viorel Blăjuţ – 5.000 lei şi transport pentru daruri
- Marian Şerbescu – 500 lei
- Anonim – 200 lei şi pachet haine, cărţi, carioci.
Publicitate și alte recomandări video