anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ultimii şapte ani, “de departe” cei mai calzi înregistraţi în lume

GALERIE
global warming
  • global warming
- +

Ultimii şapte ani au fost “de departe” cei mai calzi înregistraţi vreodată în lume, relevă într-un raport anual Centrul european de previziuni meteorologice pe termen mediu (CEPMMT), serviciul european privind modificările climatice din cadrul Copernicus, iar anul 2021 a fost al cincilea cel mai cald an înregistrat vreodată, în care temperatura medie anuală a depăşit cu 1,1-1,2°C nivelul preindustrial din anii 1850-1900, relatează AFP.

Această creştere este deosebit de marcată pe o fâşie care se întinde de pe Coasta de Vest a Americii de Nord în Groenlanda, dar şi în Africa Centrală şi Orientul Mijlociu.

Vara trecută a fost marcată de extreme, în Canada, unde orăşelul Lytton a înregistrat la sfârşitul lui iunie noul record naţional de caniculă, de 49,5°C.

Europa a fost afectată de cea mai caldă vară înregistrată vreodată, cu valuri puternice de căldură la Marea Mediterană şi inundaţii în Europa Centrală.

“Aceste evenimente sunt o amintire brutală a necesităţii de a ne schimba obiceiurile, de a lua măsuri decisive şi eficiente în favoarea unei societăţi durabile şi de a acţiona în vederea unei reduceri a emisiilor nete de carbon”, subliniază într-un comunicat directorul C35, Carlo Buontempo.

Serviciul european a analizat, de asemenea, concentraţii de gaze cu efect de seră - cauza acestei încălziri globale.

El confirmă - fără vreo surpriză - faptul că cele de cardon şi de metan au continuat să crească.

Nivelul mondial de dioxid de carbon (CO2) a atins un record anual, cu o medie de 414 părţi pe milionul de molecule în aer (ppm), alimentat de incendii - inclusiv cele din Siberia, care au emis 1.850 de megatone de carbon.

Concentraţia metanului (CH4) înregistrează, de asemenea, un record anual de aproximativ 1.876 părţi pe miliardul de molecule în aer (ppb), o creştere importantă - o rată de creştere de 16,3 ppb/an -, pe care agenţia nu o explică în mod precis.

“Identificarea originii creşteri este o provocare, pentru că metanul are numeroase surse, dintre care unele sunt antropice (de exemplu exploatarea zăcămintelor de petrol şi de gaze naturale), dar şi naturale sau seminaturale (de exemplu zone umede)”, precizează agenţia.

Rezultatele acestui raport arată încă o dată cât de mult s-a depărtat lumea de obiectivele Acordului de la Paris din 2015 de luptă împotriva modificărilor climatice, care vizează o reducere a gazelor cu efect de seră, cu scopul limitării încălzirii globale la +2°C,sau chiar la +1,5°C faţă de nvelul din era preindustrială.

Potrivit unui raport al unor experţi ONU în domeniul climei (GIEC), pentru a nu depăşi acest prag de +1,5°C, lumea este necesar să reducă până în 2030 cu 45% emisiile de CO2 faţă de nivelul din 2010 şi să atingă neutralitatea carbonului la jumătatea acestui secol.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.