Ultimul avion de luptă al Rusiei, nedetectabil de radare, de la Suhoi: „Șah-mat”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Ultimul avion de luptă al Rusiei, nedetectabil de radare, de la Suhoi: „Șah-mat”

GALERIE
avion de lupta
  • avion de lupta
- +

Compania aeronautică Suhoi i-a prezentat marţi, în premieră, preşedintelui rus Vladimir Putin noul său avion de luptă uşor, nedetectabil de radare, LTS „Checkmate” (Şah-mat), în prima zi a Salonului internaţional aeronatic de la Moscova. Potrivit unor experţi, aparatul a fost conceput pentru a concura avionul F-35 american.

Vladimir Putin a examinat modelul noului avion în pavilionul Suhoi, însoţit de şeful United Aircraft Corporation (UAC), Iuri Sliusar, şi alţi oficiali.

Avionul a fost dezvoltat în comun de conglomeratul militaro-industrial rus Rostec şi UAC, care grupează principalii producători de avioane civile şi militare din ţară.

„LTS este un avion de luptă monomotor de generaţia a cincea, care nu are asemănare în Rusia. Acesta combină soluţii şi tehnologii inovatoare, precum utilizarea inteligenţei artificiale”, a indicat corporaţia de stat Rostec.

Constructorul-şef al Suhoi, Mihail Streleţ, a declarat în prezentarea aparatului că noul avion are o „arhitectură deschisă” în partea din faţă, ceea ce îi permite să se transforme în dronă sau în aparat de două locuri.

Fabricantul Suhoi prevede ca „Checkmate” să efectueze primul zbor în 2023, iar în următorii doi ani vor fi fabricate câteva exemplare pentru testare.

Iuri Sliusar a lăudat „adaptabilitatea” aparatului la nevoile unui „client particular” şi „costurile sale de exploatare reduse”, potrivit comunicatului citat.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.