Ultimul sondaj comandat de USR arată o luptă strânsă pentru locul doi între George Simion și Elena Lasconi

vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00
1 MIN
 Ultimul sondaj comandat de USR arată o luptă strânsă pentru locul doi între George Simion și Elena Lasconi

Cu două zile înainte de alegerile prezidențiale 2024, un sondaj Verifield realizat în perioada 20-21 noiembrie, la comanda USR, îl arată în continuare favorit pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 24,5%. Elena Lasconi (USR) și George Simion (AUR) se află în continuare la egalitate pentru intrarea în turul II, cu 19%. Surpriza sondajului este independentul Călin Georgescu, care se află pe locul 4, cu 10,6%, înaintea lui Nicolae Ciucă (PNL) și Mircea Geoană (independent)., potrivit HotNews.

Sondajul Verifield a fost realizat, la comanda USR, în perioada 20-21 noiembrie. Metoda de cercetare a fost interviuri telefonice, prin intermediul chestionarului. Numărul respondenților a fost de 1.803. Eroare maximă admisă a datelor este de +/- 2,31%, cu un grad de încredere 95%.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, este creditat în sondajul realizat la comanda USR și publicat vineri cu 8,6%, pe poziția a cincea în clasament. Mircea Geoană, care înainte de începerea campaniei electorale se afla pe primele locuri în intenția de vot, se află, în acest sondaj, pe locul 6, cu 7,9%.

Urmează în clasament Cristian Diaconescu (5,1%) și Kelemen Hunor (3,4%).  Cristian Terheș, Ana Birchall, Silviu Predoiu, Alexandra Păcuraru, Sebastian Popescu și alții au sub 1%.

 

„Acest sondaj confirmă că Elena Lasconi este singurul candidat de dreapta care are șanse să intre în turul 2 cu Marcel Ciolacu”, transmite USR, partid la comanda căruia a fost realizat sondajul Verifield.

Într-un sondaj AtlasIntel obținut de HotNews.ro cu o zi în urmă, Marcel Ciolacu deschidea clasamentul cu un scor de 24,3%. Pe locul al doilea era plasat liderul AUR, George Simion, (15,4%), urmat, la o diferență infimă de Elena Lasconi (15,3%).

În comparație cu sondajul AtlasIntel, sondajul Verifield de vineri arată că atât Simion, cât și Lasconi, au crescut în intenția de vot.

Citește mai mult pe HotNews 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii