Între altele, este o măsură socială, europeană și constituțională, care întărește încrederea cetățeanului în justiție și aliniază România la standardele europene de protecție juridică. Trebuie să spunem că executarea silită este, fără îndoială, un instrument legitim într-un stat de drept. Este modul prin care creditorul își poate valorifica dreptul, atunci când debitorul refuză sau nu mai poate plăti. Dar, în România actuală, acest mecanism a ajuns să genereze „abuzuri sistemice”.

Aflăm mai multe lucruri în acest sens chiar de la inițiator (https://www.ces.ro/newlib/PDF/proiecte/2025/b479.pdf). Deși Codul civil și Codul de procedură civilă stabilesc termene clare de prescripție – trei ani pentru creanțele de drept privat, cinci ani pentru cele fiscale și zece ani pentru hotărârile judecătorești – în practică, datorii vechi de zece sau chiar cincisprezece ani continuă să fie executate. Aici se află sursa unei „profunde inechități” (susține inițiatorul): instanțele nu verifică prescripția din oficiu, iar debitorul are la dispoziție doar cincisprezece zile pentru a contesta executarea – un termen nerealist pentru cetățenii fără pregătire juridică.

Comunicarea actelor se face adesea formal, prin afișare sau depunere la poștă, fără garanția că debitorul a fost informat. În paralel, firmele de recuperare cumpără creanțe prescrise și pornesc executări bazate pe documente vechi, profitând de pasivitatea instituțiilor. În multe cazuri, o simplă notificare – trimisă unilateral, fără valoare juridică reală – este folosită ca pretext pentru „întreruperea” termenului de prescripție.

Proiectul legislativ propune o reașezare a acestor raporturi. Dacă va fi validat, instanțele și executorii vor avea obligația de a verifica din oficiu dacă dreptul de a cere executarea mai există sau nu. Prescripția nu va mai fi o excepție pe care cetățeanul trebuie să o invoce într-un termen scurt, ci o nulitate absolută, invocabilă oricând, tocmai pentru a asigura securitatea juridică. Comunicarea actelor de executare devine una efectivă, cu confirmare de primire sau consemnarea refuzului, iar abia după două încercări nereușite se poate recurge la afișare. În plus, întreruperea prescripției va fi posibilă doar prin recunoașterea scrisă a datoriei ori prin acte judiciare autentice, nu prin simple scrisori trimise de recuperatori.

O noutate importantă privește și cesiunea de creanțe. Legea nu interzice tranzacționarea creanțelor, ci doar executarea celor prescrise. Este o distincție importantă: libertatea contractuală rămâne intactă, însă este pusă în acord cu efectele prescripției extinctive prevăzute de Codul civil. De asemenea, executările aflate deja pe rol vor putea beneficia de noile prevederi privind prescripția, chiar dacă termenul de contestație a expirat, pentru că vorbim de o normă procedurală, nu de o modificare a dreptului material.

Noi observăm că Proiectul nu schimbă termenele de prescripție existente și nu produce efecte retroactive, ci doar consolidează aplicarea corectă a legii. Altfel spus, este o inițiativă de „igienă juridică”, care aduce ordine într-un sistem devenit cumva prea permisiv cu abuzurile. În plus, reglementarea comunicării efective a actelor nu îngreunează procedura, ci garantează dreptul la apărare și respectarea standardelor europene de echitate procesuală.

Ar mai trebui adăugat că modelul sugerat nu este o invenție locală. În Franța, Germania sau Marea Britanie, doar recunoașterea expresă a datoriei ori actele judiciare reale pot întrerupe prescripția. În Spania, mecanismul „dación en pago” oferă o protecție și mai largă debitorilor de bună-credință (https://www.ces.ro/newlib/PDF/proiecte/2025/b479.pdf).

Adoptând legea în discuție, România nu face altceva decât să se racordeze la aceste standarde de civilizație juridică. Din perspectivă constituțională, proiectul se sprijină solid pe articolele 1, 21 și 44 din Constituție și pe prevederile CEDO privind securitatea juridică și echilibrul între drepturile creditorului și ale debitorului. Curtea Constituțională a confirmat, în repetate rânduri, că termenele de prescripție sunt garanții ale stabilității juridice și că normele procedurale pot fi aplicate imediat inclusiv în procesele aflate în derulare.

În plan social, adoptarea rapidă a acestei legi ar pune capăt practicilor care au afectat mii de cetățeni și ar reduce considerabil volumul litigiilor inutile din instanțe. Mai mult, ar degreva sistemul judiciar, ar întări încrederea publicului în justiție și ar demonstra că statul poate fi, dincolo de orice, un partener echitabil pentru cetățean. În ce ne privește, ținem să subliniem că „Umanizarea executării silite” nu este doar o formulă elegantă, ci un semn de maturitate legislativă. Într-un context în care dreptul tinde uneori să devină un instrument de forță, această intenție aduce aminte că justiția trebuie să rămână, înainte de toate, un exercițiu de echitate și rațiune.

Publicitate și alte recomandări video