Umbra lui Trump la benzinărie. Dar dacă totul nu e o nebunie de moment, ci un calcul mult mai perfid?

Da, într-adevăr, dacă ne mărginim doar la a consuma păreri și opinii oferite generos pe rețelele sociale, genul acesta de explicații pare să precumpănească. Dacă veți extinde căutarea de explicații și la articole, în general de opinie, din presa mainstream occidentală, în caz că nu ați făcut-o deja, sigur veți constata nu că are cineva o explicație unanim acceptată, dar cel puțin că lucrurile sunt nuanțate, dar în alt sens, și că explicațiile ar putea fi în cu totul altă parte.

Actualul conflict din Orientul Mijlociu poate părea, cum spunea unul din jurnaliștii familiarizați cu politica externă americană, una din ultimele piese ale unui complicat puzzle care se tot asamblează peste ocean de cel puțin 10 ani. Totul în contextul în care politica externă a SUA nu a fost niciodată apanajul unui singur om, fie el și președintele.

Să punem cap la cap câteva chestiuni interesante din acești ultimi 10-15 ani!

În 2013, SUA devin cel mai mare exportator mondial de produse petroliere (benzină, motorină etc). Asta s-a datorat în special boomului petrolului de șist (fracking), care a crescut producția și, implicit, capacitatea de rafinare a SUA.

În 2018, SUA au devenit, pentru prima dată în ultimii circa 75 de ani, exportator net de petrol (în raport cu consumul intern).

Un an mai târziu, SUA au devenit și cel mai mare exportator mondial de petrol brut, depășind Arabia Saudită și Rusia.

Anul acesta, SUA au devenit și cel mai mare exportator de LNG (gaz natural lichefiat), depășind Qatarul.

Având în vedere toate acestea, oare nu am putea integra războiul cu Iranul într-un demers mai complicat, prin care SUA vor să creeze premisele prin care toate avantajele certe de mai sus să fie valorificate, fie material, fie strategic, fie ambele? Oare această degringoladă din Golf, în care au fost atrași toți marii producători de petrol din zonă, și din care s-ar putea să nu-și revină pe deplin o perioadă mai lungă, nu ar putea avea ca scop provocarea unei reconfigurări globale a lanțurilor de aprovizionare cu combustibili și altor produse derivate esențiale din țiței? Totul, evident, în favoarea SUA, dar în defavoarea Chinei, de exemplu? Da, din păcate și în defavoarea UE, a Japoniei, a Coreei de Sud…

Și da, OK, Statele Unite au acționat în Iran fără niciun respect pentru partenerii strategici, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Japonia, Coreea de Sud, Australia etc., cu toții importatori și unii chiar dependenți de petrolul din Golf. Parteneri pe care nici măcar nu i-a anunțat de atac, fiind cu toții puși în situația oarecum ridicolă de a afla de la știri. Dar oare, având în vedere acest aspect, de ce nu am putea crede că administrația Trump a decis calculat să nu-și mai consulte acești aliați dependenți, pentru că le știa dinainte opțiunea. Și apoi, poate că în subsidiar SUA chiar își dorește ca acești importatori să ajungă, mai târziu, clienții lor. Și nu facem această presupunere bazându-ne pe nimic, ci taman pe reacțiile extrem de vehemente pe care le-au avut europenii la intervenția militară americană, și nu numai ei. Probabil că undeva, la nivel de top, în capitalele Europei se întrevăd aceste planuri ale SUA, și, evident, cum e și normal, ele nu convin.

„Iată soluțiile: cumpărați petrol și gaze din SUA sau mergeți și deschideți singuri Strâmtoarea Ormuz”, le-a transmis Trump liderilor europeni sau asiatici care l-au refuzat atunci când le-a cerut ajutorul militar.

Să nu scăpăm din vedere un alt aspect: SUA controlează acum și țara cu cele mai mari rezerve de petrol, Venezuela, un stat pe care practic l-a „smuls” din ghearele Chinei. Am putea spune că, odată cu aceasta, dar și cu blocarea Iranului, poate în curând și a Rusiei, competiția pentru influența asupra fluxurilor globale de energie se va fi tranșat deja.

Nu e despre a aproba sau nu, ci despre a înțelege. Nu spunem că așa stau lucrurile întru totul. Nimeni nu pare a ști. Nici nu vrem să spunem că așa e bine, că administrația Trump procedează corect și conform cu reglementările internaționale. Vrem doar să înțelegem ceea ce se întâmplă, fie că suntem, fie că nu suntem de acord. Dar scenariul de mai sus este o eventualitate pe care credem că e bine să o luăm în calcul ca fiind cea mai probabilă, câtă vreme toate chestiunile adiacente converg spre aceasta.

Ce se va alege din alianțele de bază ale Americii, din pacea solidă care s-a clădit la adăpostul acestora vreme de 80 de ani? Asta va rămâne de văzut dacă cei de mai sus au prevăzut-o, și dacă au idee ce urmări poate avea totul în timp, inclusiv pentru ei. E dovedit și istoric: marile imperii pot dispărea și din prostie, nu neapărat din necesitate.

Pentru Trump și echipa sa, mai rămâne un lucru de rezolvat pe termen scurt: alegerile intermediare din luna noiembrie, de acasă, care ar putea dărâma totul mult prea curând. Poate că Trump le va putea spune americanilor, înainte de a vota, că a făcut America mai puternică, MAGA etc. O și spune deja, mai ales după ultimele evenimente. Dar le va putea spune acelorași alegători că, iată, v-am ieftinit și benzina? Căci prețul acesteia tot crește, chiar dacă nu ca în Europa. Iar dacă alegătorul american poate să-l creadă pe Trump că le-a făcut America măreață din nou, că asta nu se simte la buzunar, faptul că benzina e tot scumpă, când el le va spune că America e mare și va fi curând mai ieftină, asta e mai greu de crezut doar pentru că o spune Trump…

Publicitate și alte recomandări video