VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Manastirea Cetatuia din Iasi, ctitoria domnitorului Gheorghe Duca (ridicata între 1669 si 1672 (...)
citeste totduminica, 17.01.2021
În numele comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, rectorul Viorel Scripcariu a primit, pe 1 decembrie, Ordinul și medalia „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler de la președintele României.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, în semn de recunoștință pentru calitatea procesului educațional și a excelenței academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, Președintele României Klaus-Werner a conferit Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler celor șase Universități de Medicină și Farmacie tradiționale, precum și a unor profesioniști din domeniul medical, printre care președintele Senatului UMF Iași, prof. univ. dr. Ioana Grigoraș.
„Mobilizarea mediului universitar pentru a-și ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarității și este un model demn de urmat pentru noi toți”
„Este un semn de recunoaștere și de recunoștință pentru eforturile pe care toate universitățile de medicină și farmacie tradiționale din țară le-au făcut în toată această perioadă, de când a început epidemia. Suntem onorați și ne angajăm să sprijinim în continuare instituțiile statului în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
În cadrul ceremoniei de decorare, președintele României a vorbit despre implicarea deosebită a universităților de medicină: „În ciuda limitărilor apărute în actul educațional, impuse de contextul epidemiologic, marile noastre universități de medicină și farmacie au continuat să depună eforturi pentru formarea profesioniștilor de care avem nevoie pentru a proteja sănătatea românilor pe termen lung. Mulți medici au depus eforturi supraomenești pentru a împăca, în această perioadă, calitatea de dascăl cu turele lungi de muncă în spitale. Indiferent dacă munca medicilor s-a derulat în țară sau peste granițe, este impresionant modul în care aceștia s-au pus în slujba luptei contra pandemiei, indiferent de frontul în care a fost nevoie de ei. Tot impresionant este și modul în care cei care urmează să intre în această nobilă meserie au înțeles să urmeze valorile profesiei și să devină voluntari în spital, pentru a suplimenta numărul de salvatori. Mobilizarea mediului universitar pentru a-și ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarității și este un model demn de urmat pentru noi toți”.
Anul trecut, tot cu ocazia Zilei Naționale a României, Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași i-a fost conferit de către Președintele României „Ordinul Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer. Înalta distincție a fost oferită în semn de apreciere „pentru rezultatele de excepție obținute în formarea intelectuală și umană a tinerelor generații, precum și în procesul de cercetare științifică, remarcându-se ca model de excelență în învățământul superior românesc și contribuind, pe această cale, la ridicarea prestigiului comunităților locale și naționale”.
Ordinul Meritul Sanitar
Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României prevede a se institui, printre decoraţiile civile pe domenii de activitate, şi Ordinul şi Medalia “Meritul Sanitar”. Ca toate decoraţiile care fac parte din această categorie, şi acestea au ordinul organizat pe patru grade şi medalia pe trei clase. În ceea ce priveşte forma distincţiei, ea preia forma generală a Crucii “Meritul Sanitar” din 1913, ca cea mai veche distincţie specifică pentru domeniul medical. Atât la Ordinul cât şi la Medalia “Meritul Sanitar”, în locul efigiei în profil a reginei Elisabeta, pe aversul însemnului s-a aşezat un toiag al lui Esculap (simbolul medicinii). Coroana regală a modelului iniţial a fost înlocuită cu o cunună de frunze de laur, emailată în verde, de care se agaţă şi panglica. Spre deosebire de celelalte decoraţii civile pe domenii de activitate, Ordinul şi Medalia “Meritul Sanitar” se acordă atât civililor, cât şi militarilor; însemnul şi panglica sunt comune pentru civili şi pentru militari, cu excepţia miniaturilor, care sunt deosebite (rozete/barete). Datorită complexităţii şi importanţei aparte pe care o are actul medical pentru întreaga populaţie a ţării, era firesc ca domeniul medical să beneficieze de o decoraţie proprie, specifică. Luând în considerare tocmai complexitatea activităţii medicilor (inclusiv prin performanţele ştiinţifice realizate), s-a considerat necesar ca ordinul să fie rezervat în exclusivitate cadrelor cu pregătire medicală superioară, medalia urmând a fi acordată personalului sanitar cu studii medii sau personalului de îngrijire şi întreţinere din cadrul instituţiilor medicale.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Peste 17.000 de ieșeni s-au înscris pentru vaccinul anti-COVID
Cum vor putea cei care nu au prins loc la vaccinare să se imunizeze
VIDEO Milioane de euro ascunse în pereții unei vile din Vâlcea. Legături cu mafia din Italia
Patru lebede, prinse în gheață la Bârlad. Intervenție a pompierilor pentru salvarea lor
Un încornorat de la „Vara ispitelor”, înșelat de Cosmina Păsărin, numit secretar de stat la Justiție
VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
VIDEO O navă de marfă s-a scufundat în Marea Neagră: Cel puțin doi morți
TikTok a depășit Instagram în România. Cea mai mare creștere din lume
Oamenii de știință din Wuhan recunosc că au fost mușcați de lilieci infectați cu Covid
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 110 cazuri în Iași
Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină
FOTO Atenție cu ce vă îmbrăcați! Albul îngrașă. Nu credeți? :)
11 comune din Iași, ”roșii” de COVID. Campioană este Valea Lupului
VIDEO ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!” Protest inedit pe schiuri la Poiana Brașov
Ger năprasnic în Iași noaptea trecută: -15 grade. În județ a fost și mai frig
A murit legenda tangoului Juan Carlos Copes. Dansatorul a fost infectat cu noul coronavirus
VIDEO Incendiu uriaș la Bârnova. Lupta pompierilor pentru a salva o casă
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.