De data asta, o să rămân în realitatea românească. Am vrut, de exemplu, să scriu şi o continuare la „Cifre româneşti”, dar apoi mi-am zis că alegerile locale în contextul jocului de-a legislaţia a politrucilor de la butoane sunt mai importante. (În paranteză fie spus, un comentator, citind probabil doar începutul şi sfârşitul articolului „Stop joc, politrucilor!”, m-a făcut cu ou şi oţet pe motiv de părtinire anti-PSD, ignorând, deci, complet faptul că am scris negru pe alb cum că autorii scoaterii turului 2 de la alegerile locale au fost cei de la... PDL!)

Bun. Înapoi la presă. Iată ce articol recent din Adevărul (ediţia tipărită din 10.05.16) a reuşit să-mi atragă atenţia graţie titlului: „Scăderea preţurilor a umflat cu 15% puterea de cumpărare". Acum, un titlu bun e acela care-ţi atrage atenţia. Doar că titlul acesta, citit la repezeală, se-ncadrează în genul de titluri care-ţi dezvăluie chiar ştirea principală, oprindu-te să mai citeşti neapărat şi textul în sine. Totuşi, acesta mi-a reţinut atenţia nu datorită ştirii în principiu pozitive conţinută, ci graţie unei alegeri stilistice, anume a predicatului „a umflat”. Am citit textul, dar n-am aflat răspuns, mai exact: explicaţia pentru predicatul „a umflat”.

Dar haideţi să vedem, până una-alta, conţinutul principal al ştirii (repet, în principiu pozitivă, nu?): „Salariul mediu net a ajuns, în martie, la 2.051 de lei, în creştere cu 101 lei (+5,2%) faţă de luna anterioară”, iar salariul real ar fi înregistrat „creşteri-record: potrivit INS, comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%, iar indicele câştigului salarial real (venituri/preţuri) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 115,5%. Asta pentru că (…) media preţurilor a scăzut, în martie 2016 faţă de martie 2015, cu 3%”. Deci: salariul mediu net pe ţară a ajuns la 2051 de lei (doar 1888, în Iaşi…), iar creşterea coroborată venituri/ preţuri faţă de anul trecut e de 15,5%, aceste procente reprezentând acoperirea cifrică a puterii de cumpărare „umflate”. Iar alegerea verbului „a umfla” reprezintă singurul comentariu din tot articolul - un comentariu conotat negativ, căci, nu-i aşa, se asociază-n mintea noastră automat cu expresii precum „preţ(uri) umflat(e)”.

O fi greşit Dan Străuţ, autorul materialului (dacă el a dat titlul), exprimându-se neglijent/ colocvial, ca să nu zic: greşit? Nu neapărat. „Umflarea” puterii de cumpărare poate reprezenta dacă nu ceva rău, atunci măcar ceva periculos pentru sănătatea economică a ţării. Pentru că cifrele pozitive din economia românească, începând cu creşterea economică (4,2% pe primul trimestru, cea mai mare din UE!), nu se bazează, spun casandrele din domeniu, pe o economie sănătoasă, ci în principal pe creşterea consumului. Ceea ce nu-i rău în sine, dar dacă această creştere antrenează mai degrabă importurile, decât producţia internă, atunci e de rău pur şi simplu. Iată că două săptămâni mai târziu, acelaşi ziar titra „Importuri-record de alimente în primul trimestru”! Poftim rezumatul ştirii: „În timp ce producţia internă şi exporturile de produse agroalimentare au scăzut, cererea internă a crescut exploziv, umflând importurile din primele trei luni până la recordul istoric de 1,38 miliarde de euro”!

Un record nesănătos, evident. Şi, aha, iar a fost „umflat” ceva, deci chiar că n-are cum să fie de bine. Cum ar veni, precum în vremurile de „glorie” a guvernului Tăriceanu sprijinit de PSD, cică economia iarăşi „duduie”! „Duduială” care s-a lăsat cu o gaură mare de tot (cam cât egoul mai nou urmăritului penal Călin Popescu Tăriceanu) în bugetul lăsat moştenire de acelaşi Tăriceanu. Ce-a urmat? Păi, ditamai criza economică!

Michael Astner este poet, traducător şi publicist