vineri, 01.07.2022
Un om de afaceri şi-a dublat „din pix” banii de care dispunea, pentru a putea câştiga o finanţare europeană. A obţinut finanţarea, însă doar temporar, pentru că mişmaşul a ieşit la iveală. În plus, Lucian Răchiteanu s-a ales şi cu o condamnare penală.
În urmă cu patru ani, Răchiteanu a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale un proiect vizând construirea unui centru de agrement prin firma sa, Burov SRL. Printre condiţiile neccesar a fi îndeplinite pentru obţinerea finanţării europene se număra şi asigurarea de către investitor a unei cofinanţări de 30% din valoarea proiectului, respectiv 394.929 de lei. În mai 2018, în contul Burov SRL deschis la Banca Transilvania se găseau doar 200.175,28 lei, adică jumătate din necesar. Pe 16 mai, la ora 9.31, Răchiteanu a solicitat un extras de cont care menţiona suma existentă. O jumătate de oră mai târziu, a transferat 200.000 lei în contul deschis pe numele său la aceeaşi bancă, cu titlul de „restituire împrumut”. După încă 5 minute, a transferat în contul său deschis la OTP Bank o sumă de 199.900 lei. La 11.40, a virat banii din contul propriu de la OTP în contul firmei, deschis la aceeaşi bancă şi a solicitat un extras de cont. Acesta atesta că Burov SRL are 202.400 lei la OTP Bank. Cele două extrase de cont, acoperind necesarul de 394.000 de lei al cofinanţării, Răchiteanu a obţinut finanţarea proiectului.
Mişcarea a ieşit la iveală în 2019, când AFIR a verificat condiţiile în care fusese acordat avansul de 456.500 de lei din valoarea totală a proiectului. Urmarea a fost o sesizare adresată DNA, iar în decembrie Răchiteanu a fost trimis în judecată, AFIR cerând returnarea avansului, ca şi penalităţi în sumă de 10.500 lei. Folosirea de declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene este pedepsită cu închisoarea pe un termen cuprins între 2 şi 7 ani.
„Inculpatul a cunoscut inexactitatea declaraţiilor depuse la CRFIR 1 N-E Iaşi. Acesta, în calitate de persoană fizică sau de reprezentant al societăţii Burov SRL, a fost chiar cel care a încercat să creeze această aparenţă de legalitate şi conformitate a documentelor justificative a cofinanţării private”, au consemnat magistraţii Tribunalului.
Aceştia au reţinut în favoarea lui Răchiteanu faptul că nu avea antecedente penale şi adoptase o atitudine sinceră în timpul judecăţii, aducând doar corecturi de formă acuzaţiilor. Judecătorii au considerat că o pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării, este suficientă în cazul lui Răchiteanu. Sentinţa a fost atacată de inculpat în faţa Curţii de Apel. Aceasta s-a pronunţat ieri, menţinând soluţia iniţială.
Cuvinte cheie: + afacerist ieşean, dublat banii, dna
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Numele de familie va putea fi schimbat în Franţa fără un motiv întemeiat
Albania vrea bază NATO la Marea Adriatică. Declaraţii de ultimă oră!
Un tren privat s-a defectat pe linia dintre Podu Iloaiei şi Hârlău. Cum a fost reparată defectiunea
Norvegia susţine că va dona Ucrainei în următorii doi ani aproape un miliard de euro
Comisia Europeană se aşteaptă la o recoltă mai mică de grâu, dar la exporturi record
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat. Poţi muri în cinci ore!
Fotbal: LPF va primi mai mulţi bani din drepturile TV ale SuperLigii începând cu anul 2024
ANPC a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări
Variantă PSD la Agricultură: deputatul Florin Barbu, zis „Busi”, fost om de încredere al lui Vâlcov
Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor
Necesitatea sistemului de ventilație: ce ar trebui să știi (P)
FMI recomandă României taxă pentru bogați şi eliminarea facilităților din IT
Iaşi: S-a afişat ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu. VEZI AICI
Estimările ZDI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
”Regina dispărută a criptomonedelor”, pe lista FBI a celor mai căutate persoane din lume
400 €, șpagă cerută de la pacienți de un medic din Timișoara. Familia lui câștiga peste 100.000 €/an
Ungurii pun cu 70 de litri mai multă motorină decât românii cu salariul minim. Polonezii cu 90
Dîncu dispune anchetă după imaginile cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Scandal sexual în guvernul britanic: Un conservator a atins „nepotrivit” doi bărbaţi
(VIDEO) Dacă tot a fost ales Iașul ca destinație turistică 2022, iată ce pot vizita turiștii aici
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
FOTO Grijă mare unde vă alimentați mașina! Sunt prețuri afișate de la 8,11 la 9,74 lei în Iași
ANAF a început vânătoarea românilor cu bani. Cea mai mare sumă descoperită: 22 milioane de lei
Un elev notat cu 2,80 la Evaluarea Națională a luat 8,70 după contestație
Accidentul vascular ar putea fi tratat cu un medicament pentru epilepsie
(VIDEO) Scuterist șicanat în trafic de un șofer agresiv și grăbit
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.