Un an de parteneriat între Levi9 și ABN AMRO Clearing Bank: Iașul, ca nou reper tehnologic pe harta globală a inovației bancare
Parteneriatul dintre Levi9 Technology Services și ABN AMRO Clearing Bank, anunțat oficial în toamna anului trecut, a împlinit un an de la lansarea hubului IT din Iași – proiect care a depășit așteptările inițiale. Și asta a fost în prim-plan în cadrul evenimentului aniversar, desfășurat miercuri la sediul Levi9 Iași. Momentul aniversar i-a avut ca invitați speciali pe Jim Wittermans, IT Engineering Lead & Global Head of Business Process Improvement, ABN AMRO Clearing și Jan Remmelt Nagel, Director of Operations and IT, ABN AMRO Clearing – cu o carieră de 40 de ani în companie, alături de Peter Hudak, Offensive Security Expert la ABN AMRO Clearing, de echipa AAC IT Services și Levi9 Technology Services, plus reprezentanți ai comunității tech olandeze și locale.
Un an de creștere, încredere și tehnologie construite împreună
Atmosfera evenimentului aniversar a fost una relaxată, optimistă, marcată de recunoașterea progreselor semnificative ale primului an de colaborare, dar și de deschiderea către noi direcții de dezvoltare. Un moment care a emoționat atât echipa din România, cât și pe reprezentanții olandezi ai ABN AMRO Clearing Bank a fost discursul lui Peter Hudak, cel care s-a implicat direct în construirea echipei locale și a prospectat terenul în România timp de doi ani până la decizia finală de lansare a hubului IT la Iași: „Sufletul meu se simte acasă, aici. Acum doi ani nici nu știam unde e Moldova. Când am deschis acest birou, am decis să mă mut aici ca să continuăm împreună această călătorie. Nu a fost ușor… Vă mulțumesc pentru răbdare și, iată, acum sărbătorim primul nostru împreună în Iași”.
„Un succes peste așteptări” – bilanțul primului an
Privind retrospectiv, reprezentanții ABN AMRO Clearing au descris parteneriatul cu Levi9 Technology Services drept o poveste de succes bazată pe încredere, calitate și compatibilitate culturală.

Atunci când am pornit în această călătorie împreună, aveam multă încredere că va fi un succes, dar nu ne-am imaginat că va fi un succes atât de mare cum s-a arătat. Am depășit chiar planificarea în ceea ce privește numărul de oameni talentați pe care i-am cooptat. A fost o experiență foarte interesantă, iar acum avem o echipă de oameni extrem de talentați, în prezent numără 63 de angajați, a declarat Jan Remmelt Nagel, Director of Operations and IT, ABN AMRO Clearing.
Nu este doar despre cifre, ci despre oameni. Calitatea profesională și compatibilitatea culturală fac această colaborare să funcționeze perfect. Oamenii din Iași sunt excepționali, a completat Jim Wittermans.
În prezent, echipa din Iași reunește specialiști IT cu experiență, dar și tineri absolvenți recrutați în urma unui proces de selecție competitiv, dovadă că hubul a devenit deja o platformă de creștere profesională pentru noua generație de ingineri software.
De ce Iașul? Un oraș care atrage talente și inovație
Întrebați de ce au ales Iașiul pentru dezvoltarea centrului IT, reprezentanții ABN AMRO Clearing au subliniat calitatea mediului universitar, nivelul ridicat al competențelor tehnice și energia comunității locale de IT.

„Am făcut o cercetare extinsă și în afara României, am avut chiar o listă lungă de țări, apoi una scurtă, și, în final, o listă de orașe din România. Iașul a fost câștigătorul clar din toate punctele de vedere. Pentru noi a fost alegerea firească”, a spus Jim Wittermans.
Parteneriatul cu Levi9 Technology Services, companie cu o prezență solidă în regiune și experiență vastă în recrutarea și formarea talentelor IT, a fost unul dintre factorii decisivi în alegerea locației.
Tehnologie, încredere și transformare – bazele unui parteneriat de succes
Colaborarea dintre o instituție financiară globală și o companie tech precum Levi9 Technology Services marchează schimbările inerente care transformă industria bancară la nivel mondial.
ABN AMRO Clearing Bank este una dintre cele mai reglementate companii din lume, dar în același timp există o mare nevoie de digitalizare, trebuie să inovăm, să migrăm spre cloud, să modernizăm sistemele. Levi9 Technology Services ne sprijină din punct de vedere tehnic să identificăm următorii pași potriviți pentru inovație. Iar combinația dintre experiența noastră în piețele financiare și expertiza lor IT aș putea spune că este un match made in heaven, a explicat Jim Wittermans.
În Levi9 Technology Services am găsit nu doar un partener tehnologic, ci și un aliat strategic – ne ajută în recrutare, dar și în accelerarea procesului de migrație către cloudul public. Este o nevoie reală în piețele financiare în care activăm, căci apar mereu produse noi, schimbări rapide, mai ales pentru clienții noștri. Nu doar că trebuie să ne adaptăm, ci și să evoluăm. Aveam nevoie de un partener tehnologic care să ne ajute să facem exact asta, a adăugat Jan Remmelt Nagel.
Iașul – al 11-lea hub global ABN AMRO

Prin deschiderea centrului de tehnologie în Iași, ABN AMRO Clearing a adăugat orașul pe lista celor 11 huburi globale din care construiește infrastructura digitală a unei bănci orientate către viitor – o bancă ce vrea să fie deschizător de drumuri către piețe sigure, transparente și sustenabile.
Angelina Best, CEO Levi9 Technology Services:
Am construit un parteneriat bazat pe încredere și o ambiție comună. Ne-am trasat acest obiectiv încă de acum un an, iar astăzi sunt foarte mândră de locul în care am ajuns. În numele Levi9, doresc să le mulțumesc întregii echipe ABN AMRO Clearing Bank, dar și echipei AAC IT Services de la Levi9 pentru munca extraordinară, pentru angajament și dedicare. Privim cu mult entuziasm către ceea ce urmează.
Mesaj pentru comunitatea IT din Iași: „veniți să descoperiți potențialul”
Pe măsură ce parteneriatul intră în al doilea an, ABN AMRO și Levi9 Technology Services transmit un mesaj deschis profesioniștilor din domeniul tehnologiei din Iași.

„Domeniul bancar nu este întotdeauna perceput ca un sector atractiv pentru IT, dar, de fapt, ascunde provocări tehnologice extraordinare. ABN AMRO Clearing procesează peste 7 miliarde de tranzacții anual, cu birouri în toată lumea, iar complexitatea operațiunilor aduce oportunități uriașe pentru profesioniștii IT”, a explicat Jim Wittermans.
„Dacă ești un tânăr profesionist pasionat de IT, vino să ne cunoști. Avem poziții deschise în domenii de nișă, precum securitate IT, cloud public sau testare. Suntem deschiși să discutăm și să creștem împreună”, a adăugat Jan Remmelt Nagel.
Despre companii
ABN AMRO Clearing Bank este un lider global în domeniul clearingului financiar, oferind acces la piețe din întreaga lume și gestionând peste 7 miliarde de tranzacții anual. Cu huburi în APAC, Europa și SUA, compania are o abordare axată pe siguranță, transparență și inovație.
Levi9 Technology Services
„Levi9 este furnizorul de servicii tehnologice cu cel mai ridicat nivel de satisfacție din partea clienților. Sprijinim organizațiile în abordarea celor mai importante provocări de business, oferind software de înaltă calitate, integrări inteligente, soluții inovatoare și strategii digitale eficiente. Credem cu tărie că tehnologia poate face lumea un loc mai bun, iar în fiecare zi lucrăm alături de clienții noștri pentru a transforma această convingere în realitate. În fiecare colaborare, ne propunem să depășim așteptările prin calitate, atenție la detalii și un parteneriat bazat pe încredere și implicare.”
100% Satisfacție a clienților | Scor de recomandare: 88/100 | Scor de comunicare: 93/100
Pentru mai multe informații despre Levi9 și serviciile oferite: www.levi9.com
Publicitate și alte recomandări video