anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 11.07.2020

Un an fără Rege

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Se împlineşte un an de la moartea Regelui Mihai. Prinsă în vârtejul Centenarului, România oficială nu a găsit timp să-l comemoreze pe fostul suveran, deşi poate că ziua de astăzi va aduce o schimbare. În orice caz, în discursul public asociat Zilei Naţionale a apărut, uneori, şi figura lui Mihai I, pe fondul încercărilor de a explicita semnificaţia evenimentului de la 1 Decembrie pentru istoria noastră contemporană. De câteva ori am întâlnit, citat în mass media, un enunţ din discursul rostit de Rege în Parlament, la 26 octombrie 2011: „Nu văd România ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri“. Într-o perioadă în care declaraţiile patriotice au luat, uneori, forme exagerate sau artificiale, asemenea exprimări fac bine, pentru că ne îndeamnă, cu modestie, la reflecţie.

Uitarea începe a se aşterne, încet, peste amintirea Regelui. Va fi, probabil, o uitare respectuoasă, cu străzi şi pieţe care îi poartă sau îi vor purta numele, cu pagini onest scrise (dar puţine) în manualele de istorie, cu docte volume şi dezbateri între specialişti şi, în fine, cu tot mai firavele mărturii ale celor care au trăit vremurile monarhiei. Pe Mihai I, contemporanul nostru, l-am cunoscut în prea mică măsură pentru a vorbi despre el.

M-am numărat printre cei care, în decembrie 2017, au aşteptat mai bine de opt ore până să intre în Sala Tronului din fostul Palat Regal, spre a-şi lua rămas bun de la Regele Mihai. A fost o experienţă unică, în sensul că timpul a curs cu o viteză incredibilă şi fără a lăsa urme de oboseală. Erau oameni veniţi din toate colţurile ţării, femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Mă întrebam atunci, mă întreb şi acum: câţi dintre ei, oare, veniseră sub impulsul benign al curiozităţii? În niciun caz nu bagatelizez acest impuls: fără el, dezvoltarea personalităţii democratice ar fi mult mai dificilă.

Ne referim, în cele ce urmează, doar la aceste persoane, excluzându-i pe cei veniţi pentru că Regele reprezenta(se) un reper politic important în viaţa lor: monarhişti, români interesaţi de personalitatea Regelui sau de istoria contemporană şi aşa mai departe. Aşadar, pentru cei aşezaţi „din curiozitate“ în rândul ondulat care aproape că înconjura Sala Palatului, probabil că trebuie să distingem între componenta referitoare la cunoştinţe şi cea referitoare la experienţe.

Dacă prin curiozitate am înţelege doar primul element, probabil că ea putea fi satisfăcută foarte bine şi din fotoliu. De altfel, în acele zile, culminând cu cea a funeraliilor, orice român a putut dobândi din mass media (presupunând că nu avusese timpul sau dorinţa de a o face până atunci) destule cunoştinţe despre Rege şi monarhie, iar analizele au fost adesea interesante. Dar, pentru cei veniţi la Palat sau la Curtea de Argeş, trebuie să fi contat mult alte întrebări: ce voi simţi în cele zece-douăzeci de secunde când mă voi afla în faţa catafalcului? Dar în orele de aşteptare? Ce au simţit ceilalţi? Ce înseamnă, în fond, un astfel de moment?

Poate că speculaţiile de acest tip nu sunt relevante. Dar, până la urmă, înţeleasă la scara întregii societăţi, curiozitatea de acest tip este, şi ea, un obstacol în calea uitării timpurii. Indiferent de părerile lor despre politică, despre forma de guvernământ sau despre personalitatea Regelui Mihai, oamenii aşezaţi la rândul de la Palat au fost, pentru o clipă, mai aproape de istoria ţării.

Născut în zorii României Mari, Mihai I ar fi trebuit să ajungă, cândva, domnitor asupra unei ţări unite, democratice şi prospere – acestea fuseseră, de altfel, speranţele celor pe care i-am omagiat în acest început de decembrie, sub semnul Centenarului. Istoria s-a scris, însă, altfel, iar noi trebuie să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în acel secol atât de tulburat. O putem face, în limite rezonabile, în societatea liberă şi democratică de astăzi, chiar dacă ea este plină de defecte şi nu pare capabilă să-şi îndeplinească promisiunile. Buna înţelegere a trecutului ne-ar putea ajuta să edificăm o comunitate mai bună. Ne-au spus-o, după 1989, destui oameni înţelepţi. Printre ei s-a numărat  şi Regele Mihai.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Binele propriu şi răul altora

Nicolae GRECU

Binele propriu şi răul altora

La fel ca predecesoarea sa de acum 46 de ani, Politehnica actuală nu vrea degringolada unei glorii de altădată, ci propria-i salvare.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

pr. Constantin STURZU

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

Poate un creştin, în lume fiind, să ajungă la măsura sfinţeniei? Desigur, nimic nu-l împiedică. Mărturie ne sunt sinaxarele şi nu numai. Dar cineva care trăieşte în păcate grele poate săvârşi fapte comparabile cu cele ale unui pustnic care trăieşte în rugăciune şi în asceză aspră? Greu de închipuit aşa ceva. 

Nostalgii

Alexandru CĂLINESCU

Nostalgii

Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

pulspulspuls

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Pentru că ieri am rămas restanţi în ce priveşte votul din forul de conducere al filialei în privinţa desemnării noului candidat la premărie, în persoana madamei cu Camelii, haideţi să vă amărâm olecuţă sâmbăta de dimineaţă cu chestiuni sălcii ale politichiei. 

Caricatura zilei

Probleme între frați

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.