Sărbătoarea nelegiuiţilor de la Iaşi. Val de dosare închise pentru tot felul de pungaşi şi indivizi periculoşi. Iată lista şi motivul!
În fapt, în toate cazurile, judecatorii au constatat prescriptia raspunderii penale a au (...)
citeste totsambata, 04.02.2023
Un manager financiar de la rețeaua națională de căi ferate din Irlanda susține că este plătit cu 121.000 de euro ca să mănânce și să citească ziare toată ziua. Probabil că cei mai mulți oameni din lume ar fi mulțumiți dacă ar fi plătiți pentru a sta degeaba, dar Dermot Alastair Mills, angajat la Irish Rail, spune că pentru el asta este discriminare.
Managerul financiar susține că, după ce a devenit auditor al contabilității companiei în 2014, a fost eliberat treptat de aproape toate sarcinile de serviciu, până la punctul în care acum își petrece cea mai mare parte a zilei mâncând și citind ziare. Cu toate acestea, el încă își încasează salariul obișnuit în fiecare lună, potrivit Irish Central. „Cumpăr două ziare, Times și Independent, și un sandviș. Merg la biroul meu, îmi pornesc computerul, mă uit la e-mailuri. Nu există e-mailuri asociate cu munca, nici mesaje, nici comunicări, nici interacțiuni cu colegii”, a declarat Mills pentru Comisia pentru Relații la Locul de Muncă (WRC) din Irlanda
. „Stau și citesc ziarul și îmi mănânc sandvișul. Apoi, pe la 10.30 a.m., dacă există un e-mail care necesită un răspuns, răspund. Dacă există vreun task, îl fac. Aș spune că dacă aș avea ceva care m-ar face să lucrez o dată pe săptămână, aș fi încântat”, a mai spus el. Managerul financiar a spus că a fost responsabil pentru bugete în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro din 2000 până la criza financiară din 2007. A fost promovat în 2010, dar cariera sa a început să se prăbușească în 2013, când ar fi fost mutat pe o altă poziție și forțat să-și ia trei luni de concediu medical. Mills susține că, atunci când s-a întors, a observat „anumite probleme” cu debitorii și a trimis un raport bine intenționat directorului executiv al Irish Rail, în martie 2014, înainte de a face o dezvăluire ministrului Transporturilor.
De atunci, responsabilitățile sale la companie au fost limitate treptat, la fel și portofoliul bugetar. „Am început cu ceea ce părea un buget rezonabil în 2013 și 2014 (8 milioane de euro). Treptat a fost redus la nimic (400.000 EUR)”, a mai spus el. Mills a transmis autorităților prin avocatul său că este plătit „pentru a nu face nimic” și e vina companiei care nu-i utilizează abilitățile. Managerul financiar a mai adăugat că se simte „izolat și că a fost exclus de la întâlnirile companiei și de la oportunitățile de promovare”. Cazul neobișnuit a fost programat pentru analiză la începutul anului viitor.
Sursa: digi24
Cuvinte cheie: + plangere, manager, cai ferate, degeaba
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Pasagerii decedaţi din autocarul răsturnat în Slovenia nu erau din Iaşi
Secretar de stat: “Chirica trebuie să plătească 300 000 de euro!”
Un bărbat din Singapore a dat în judecată o femeie care voia să fie doar prieteni, nu iubită
Lovitură de teatru în cazul şoferului testat de poliţiştii de la Rutieră ca fiind drogat
Filmul "Gladiator 2", de Ridley Scott, va fi lansat la finalul lui 2024
Bărbat ademenit cu servicii sexuale, scos din ghearele prădătorilor de jandarmi
O învăţătoare apreciată a murit după ce maşina pe care o conducea a fost zdrobită de un TIR
Pentagon susţine că un alt balon chinezesc de spionaj tranzitează America Latină
Un puternic val de frig arctic s-a abătut asupra nord-estului Statelor Unite
Miliardarul Elon Musk a scăpat cu faţa curată după ce a indus în eroare investitorii Tesla
Imagini care stârnesc indignare: Un deţinut iranian a slăbit 52 kg şi a ajus numai piele şi os!
Premierul Nicolae Ciucă începe sâmbătă o vizită de două zile în Egipt
Cine este Abigail Tyson, iubita “secretă” a lui Tristan Tate
Cristina Şişcanu, enervată la culme după ce Mădălin Ionescu, soţul ei, a fost amendat în Italia
SUA vrea să folosească fondurile confiscate de la un oligarh rus pentru a ajuta Ucraina
Un elev de 16 ani a fost arestat preventiv din cauză că solicita taxă de protecţie de la colegi
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 2%, din cauza îngrijorărilor privind majorările de dobânzi
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă
Studenţii se pot înscrie gratuit la cluburile artistice ale Casei de Cultură. Care sunt acestea?
Danemarca se opune participării ruşilor la JO din 2024, chiar şi sub drapel neutru
Un tânăr de 25 de ani şi-a bătut bunica cu o bâtă. Femeia a avut noroc de vecini!
Zelenski: Ucraina va lupta pentru "fortăreaţa" Bahmut cât de mult timp va putea
China recunoaşte că balonul care a survolat SUA îi aparţine, dar spune că este unul civil
Marius Florin Medrea, expert la Parchetul General, semn obscen la adresa unei copii a lui Trump
Germania dă undă verde pentru trimiterea tancurilor Leopard 1 în Ucraina
A murit Paco Rabanne. Creatorul de modă era în vârstă de 88 de ani
Internaţionalul german Joshua Kimmich va apărea într-un episod al serialului poliţist Tatort
Compania chineză Sinohydro se chinuie să finalizeze 5,5 km de pe centura ocolitoare Zalău
Când nu sunt ucişi de ucraineni, soldaţii ruşi se omoară între ei
Ruşii au cumpărat anul trecut un număr record de lingouri de aur
Nicolae GRECUStupida lex, sed lex!Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi. |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI) |
arh. Ionel OANCEABlocul, pacoste sau nevoie? |
Radu POPESCUCa piatra-n lac |
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.