Caută 
Un aparat creat de o echipă de tineri cercetători români, utilizat pe Stația Spațială Internațională
2 MIN
Când vorbește despre dispozitivul produs în România care este montat și funcționează cu success pe Stația Spațială Internațională, la a cărei fabricare a participat, fața Ionelei Alexandra Gâză se luminează. Pasiunea i se citește în ochi, îi coboară în gesturile largi ale mâinilor și o învăluie apoi cu totul, relatează HotNews.
Ionela Gâză e inginer mecanic. A terminat Facultatea de Inginerie Aerospațială, specializarea construcții aerospațiale. De când era mică voia să devină astronaut. Așa că din clasa a 3-a până la terminarea liceului a participat la cursurile de astronomie și astrofizică puse la dispoziție de către Palatul Copiilor din Suceava. „Nu am renunțat la ideea de a deveni astronaut, dar pasiunea pentru ceea ce fac acum este suficientă ca să mă țină aici pe Pământ”, spune ea într-o discuție cu HotNews.ro.
Spune că cel mai frumos moment pe care l-a trăit a fost participarea, la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, la lansarea rachetei care a dus pe Stația Spațială dispozitivul la a cărui fabricare a participat. „Este un sentiment cu care te întâlnești o dată în viață. Dacă te întâlnești…”, spune Ionela.
„Pasiunea cu care am lucrat ne-a împiedicat să renunțăm. Eșecul nu era o opțiune”
Trei ani i-a luat echipei tehnice din spatele proiectului să-și ducă la bun sfârșit treaba. „Am colaborat cu Agenția Spațială Europeană, care ne-a ajutat pe tot parcursul desfășurării acestui experiment. Ei ne-au spus ce așteaptă de la noi, iar noi am gândit acest dispozitiv, apoi am dezvoltat partea de hardware, l-am testat….”, simplifică Ionela Gâză eforturile echipei.
A fost grea munca la dispozitiv? „Nu știu dacă a fost grea. Știu doar că a fost frumoasă”, spune ea.
La dispozitiv au lucrat două echipe – cea de oameni de știință, care știau ce anume voiau, și cea de ingineri, care știau cum se putea traduce în practică ceea ce voiaechipa de science. Iar uneori, cele două echipe vorbeau limbi diferite.
„Colaborarea între două echipe cu moduri diferite de a comunica, de a înțelege, nu a fost întotdeauna perfectă. Echipa de science și echipa de ingineri, tutelați de cei de la ESA, a trebuit să învețe să comunice într-o limbă comună. Au fost momente în care poate nu ne-am înțeles, normal. Mereu aveam ședințe în care să ne lămurim, în care să fim siguri că am înțeles fiecare ce a vrut să spună celălalt”, își amintește Ionela.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
