Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un asteroid de dimensiunea unei case trece miercuri prin apropierea Pământului

GALERIE
asteroid
  • asteroid
- +

Un asteroid nou descoperit, de dimensiunea unei case, trece miercuri prin apropierea relativă a Pământului, la o distanţă mai mică decât orbita Lunii, transmite Space.com.

Asteroidul denumit 2020 GH2 trece la 359.000 de kilometri de Pământ (Luna se află la distanţa medie de 385.000 km).

Conform programului Asteroid Watch, al NASA, asteroidul 2020 GH2 are dimensiunea între 13 - 70 metri şi a fost descoperit la 11 aprilie a.c., fiind în prezent urmărit de astronomi de la mai multe observatoare, printre care şi Catalina Sky Survey de pe Muntele Lemmon din Arizona, conform Centrului pentru Planete Minore din cadrul Observatorului Astrofizic Smithsonian, din Massachusetts.

În cursul trecerii sale pe lângă Terra, asteroidul nu prezintă niciun risc de impact, asigură oamenii de ştiinţă.

"Spaţiul este foarte mare. Un astfel de astfel de asteroid ar ridica temeri întemeiate, poate, dacă ar trece la distanţa la care sunt amplasaţi sateliţii meteorologici" (aproximativ 35.000 km), conform lui Kelly Fast, din cadrul Biroului NASA de Apărare Planetară (Planetary Defense Office).

Oamenii de ştiinţă din cadrul programului Asteroid Watch, dar şi alţi cercetători din alte părţi ale lumii, observă în mod regulat spaţiul din jurul Pământului pentru a supraveghea mişcarea asteroizilor deja cunoscuţi şi pentru a identifica potenţiali noi vizitatori. Orice asteroid de cel puţin 140 de metri în diametru, care se deplasează pe o orbită ce-l aduce până la maximum 7,5 milioane de kilometri distanţă de Terra, este considerat un potenţial risc pentru planetă, conform NASA.

Până în 2019 oamenii de ştiinţă au descoperit aproximativ 19.000 de asteroizi aflaţi în apropierea relativă a Terrei. În fiecare săptămână sunt descoperiţi în medie 30 de noi astfel de asteroizi.

Un alt astfel de asteroid, 1998 OR2, va trece la distanţa sigură de 6,2 milioane de kilometri de Pământ la 29 aprilie, conform NASA.AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri