Un asteroid potenţial periculos care se apropie de Terra poate fi urmărit de la Observatorul Astronomic din Galaţi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 11.04.2021

Un asteroid potenţial periculos care se apropie de Terra poate fi urmărit de la Observatorul Astronomic din Galaţi

GALERIE
apophis-scaled
  • apophis-scaled
- +

Asteroidul (99942) Apophis, considerat de specialişti potenţial periculos, va putea fi urmărit de la Observatorul Astronomic din Galaţi în ziua de 6 martie, se arată într-o informare transmisă, marţi, de reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Potrivit sursei citate, asteroidul (99942) Apophis face parte din categoria asteroizilor potenţial periculoşi, aceştia fiind numiţi şi Potentially Hazardous Asteroids (PHAs).

"Un asteroid se numeşte potenţial periculos dacă îndeplineşte în acelaşi timp două condiţii. Prima condiţie este ca distanţa minimă între orbita asteroidului şi orbita Pământului să fie mai mică de 7,5 milioane de kilometri, ceea ce înseamnă aproximativ 19,5 distanţe Pământ-Lună, iar a doua condiţie este ca diametrul asteroidului să fie mai mare de 140 de metri", se precizează în informare.

Respectivul asteroid a fost descoperit în anul 2004 la Kitt Peak National Observatory din SUA, iar în anul 2013 a fost urmărit prima oară şi de la Observatorul Astronomic din Galaţi.

Observaţiile astrometrice realizate atunci au contribuit la determinarea unei orbite cât mai precise pentru acest asteroid. Perioada de rotaţie în jurul Soarelui este de 0,89 ani tereştri, iar diametrul estimat al acestui asteroid este cuprins între 220 şi 680 metri.

Pe 6 martie, la ora 1,06 (UT), asteroidul (99942) Apophis va trece prin apropierea planetei noastre, iar evoluţia lui va putea fi urmărită de la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

În anul 2029, asteroidul (99942) Apophis va trece din nou prin apropierea Pământului.

Până la 1 martie, la Observatorul Astronomic din Galaţi au fost observate 1.171 de corpuri cereşti - asteroizi şi comete, fiind raportate 12.163 măsurători de poziţii către Minor Planet Center. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Nicolae GRECU

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Chiar dacă şansele sunt minime, demersul oamenilor de rugby ieşeni demonstrează că sportul acesta se încăpăţânează să existe, să renască şi să reziste în dulcele târg.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

O Iubire şi nouă fericiri

pr. Constantin STURZU

O Iubire şi nouă fericiri

Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. "Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?", m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. "Fericirea!", am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puţin dezamăgit la mine: "Nu. Ci disputa dintre materialism şi idealism". 

Urbanismul slăbiciunilor

arh. Ionel OANCEA

Urbanismul slăbiciunilor

Frumuseţea urbei noastre datorează mult colinelor. Din mulţimea lor, Boris Crăciun identifică pe cele şapte semnificative: Repedea, Cetăţuia, Miroslava, Breazu, Copou, Ciric şi Tătăraşi. Centrul e dominat de mănăstirea Golia şi Mitropolie, iar pe cele din jur se ridică mănăstirile Cetăţuia şi Miroslava. Şi constructorii acestor monumente au avut în preocupare riscurile fundării pe terenurile instabile. 

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Conducere autonomă nivel 6

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.