Un atac aerian rusesc recent a avariat grav birourile Boeing din Kiev

duminică, 15 iunie 2025, 19:40
1 MIN
 Un atac aerian rusesc recent a avariat grav birourile Boeing din Kiev

Un atac aerian de amploare lansat recent de Rusia asupra Kievului a avariat grav o clădire folosită de compania americană Boeing, relatează Financial Times, citând şase surse familiare cu situaţia şi imagini obţinute de publicaţie, potrivit News.ro.

Atacul a avut loc duminică noaptea, în cadrul unei serii de lovituri aeriene care au vizat capitala ucraineană şi alte regiuni, în care Rusia a folosit 315 drone şi şapte rachete, potrivit Forţelor Aeriene ale Ucrainei. Biroul Boeing din Kiev s-a numărat printre clădirile afectate.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Potrivit Financial Times, informaţia a fost confirmată de doi angajaţi ai companiei, trei oficiali ucraineni şi preşedintele Camerei de Comerţ Americane din Ucraina.

Deşi clădirea a suferit daune importante, activitatea companiei nu a fost întreruptă, a declarat Andriy Koryagin, director general adjunct al operaţiunilor Boeing din Ucraina. Un purtător de cuvânt al Boeing a refuzat să comenteze detaliile atacului, dar a precizat pentru Financial Times că siguranţa angajaţilor rămâne o prioritate, subliniind că niciun angajat nu a fost rănit în urma bombardamentului.

Boeing are peste 1.000 de angajaţi în Ucraina, iar biroul din Kiev este parte din reţeaua globală a gigantului aerospaţial american.Până în prezent, Reuters nu a reuşit să confirme independent informaţiile, iar Boeing şi Camera de Comerţ Americană din Ucraina nu au oferit un răspuns oficial.

Etichete: atac, birouri, boeing, Kiev, rusia

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii