Un avocat explică ce pot face pensionarii după ce pensia lor nu s-a indexat în 2026. Cum pot obține 190 lei în plus
Pensionarii care așteptau creșterea pensiilor s-au trezit cu veniturile neschimbate. Există soluții pentru a-și revendica drepturile. Cum pot obține 190 lei în plus?
Pensionarii din România se confruntă cu o situație dificilă deoarece indexarea anuală a pensiilor a fost înghețată.
Valoarea punctului de pensie a rămas neschimbată la 81 de lei, atât în 2024, cât și în 2025 și 2026. Un calcul realizat de Newsweek arată că la 1 ianuarie 2025 valoarea punctului de pensie trebuia să crească cu 13% (indexarea) și să ajungă la 91 de lei.
La 1 ianuarie 2026, pensiile trebuaiu să fie indexate cu 7%, iar punctul de pensie să ajungă la 97 de lei. Dar, amândouă indexările au fost anulate.
Guvernul a justificat această decizie prin motive economice, invocând OUG 156/2024 și, recent, OUG 89/2025, care au blocat majorarea prevăzută legal.
Această înghețare a pensiilor are efecte directe asupra veniturilor pensionarilor, care au pierdut, la 1 ianuarie 2026, în medie, 190 de lei lunar pentru că pensia nu s-a indexat cu 7%.
Creșterea prevăzută de lege pentru 1 ianuarie 2026 era de 7%, rezultată din inflația de 5% și jumătate din creșterea salariului mediu net (2%).
În lipsa acestei majorări, mulți pensionari se văd nevoiți să facă față unor costuri crescute, fără ajustarea veniturilor.
Avocatul Ioan Dudulea a spus cum pot pensionarii să își recupereze creșterile de pensie anulate după ce indexarea nu s-a mai dat:
„Punctul de pensie a rămas la același nivel din anul 2024 – 81 de lei, n 2025 cât și în 2026, pensiile nefiind actualizate cu rata inflației, așa cum prevede Legea Pensiilor 360/2023, deoarece prin OUG 156/2024 și recent, prin OUG 89/2025 nu s-a actualizat valoarea punctului de pensie pentru anii 2025 și 2026. Pentru majorarea pensiei, începând cu ianuarie 2025 și recuperarea sumelor neachitate, este necesară chemarea în judecata a Casei de Pensii și sezizarea Curții Constituționale, a spus avocatul.
Publicitate și alte recomandări video