miercuri, 10.08.2022
O tânără de 25 de ani din Ucraina a născut de urgență, sâmbătă seara, la Spitalul Municipal Rădăuți, după ce a reușit să treacă granița. Femeia era însărcinată în opt luni, iar din cauza stresului că soțul a rămas în Ucraina, tânăra a născut prematur. Mai mulți ucraineni au ajuns noaptea trecută la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Femeia a născut normal un băiețel, perfect sănătos și care cântărea 3 kilograme și 900 de grame. Tânără plângea că soțul ei a rămas în Ucraina pentru a fi înrolat în război, iar cadrele medicale au încercat să-i aline atât rănile fizice, cât și cele sufletești, mobilizându-se toată lumea și ajutând-o cu hăinuțe și scutece pentru cel mic.
”Aseară a ajuns la noi, la spital, o mămică din Ucraina, ea ar fi trebuit să nască peste patru săptămâni, dar fiind săptămâna în care se află, după ce a trecut vama și cu stresul la care a fost supusă, a născut un băiețel de 3 kilograme 900 de grame sănătos”, a povestit o asistentă de la Spitalul Municipal Rădăuți.
Femeia va mai rămâne, împreună cu copilul nou-născut, câteva zile în spitalul rădăuțean, dar la externare va avea nevoie de un loc unde să stea, împreună cu cel mic.
”Atât mama, cât și copilul sunt bine, nașterea a decurs fără probleme. Împreună cu autoritățile locale vom identifica un spațiu de locuit, înainte de externare”, a declarat Dan Vatră, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.
Aflați amănunte de pe obiectivdesuceava.ro.
Cuvinte cheie: + băiețel perfect sănătos, refugiată, prematur
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Beți și fără permis, inconștienții care circulă pe străzile ieșene
INIMO - Festival uriaș în Copou pentru ajutorarea a peste 10.000 de copii care vor să învețe
Costel Alexe: „Vom poziționa Iașul pe podiumul investițiilor în sănătate.” (P)
Bărbat dispărut în apele lacului Tansa. Scafandrii sunt la fața locului
FOTO&VIDEO Patru ani de la protestele din 10 august. Oameni bătuți cu bestialitate, niciun vinovat
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.