Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
“Epopeea” spalatoriei dureaza deja de doua luni de zile, iar iesenii înca spala ma (...)
citeste totmiercuri, 18.05.2022
Un ieşean dintr-un sat de lângă Hârlău care avea fete la „produs“ a fost băgat după gratii.
De loc din comuna Balş, acesta avea anunţuri pe site-uri de matrimoniale, având două fete pe care le punea să facă sex pe bani, toate sumele fiind însuşite de către el. Astfel, el a avut o tânără care practica sexul pe bani în Iaşi şi o alta în judeţul Bihor. În urma a trei percheziţii, poliţiştii ieşeni l-au reţinut pe proxenetul din Balş.
„La data de 3 august, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat trei percheziţii domiciliare, dintre care două pe raza judeţului Iaşi şi una în judeţul Bihor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Din investigaţiile efectuate până în prezent, a rezultat faptul că începând cu luna decembrie 2020, un bărbat de 33 de ani i-ar fi înlesnit unei femei activitatea de practicare a prostituţiei în folosul lui, în judeţele Iaşi şi Bihor. De asemenea, începând cu luna aprilie 2021, acesta i-ar fi înlesnit unei alte femei activitatea de practicare a prostituţiei în folosul lui, în judeţul Bihor. În urma percheziţiilor, s-a dispus ridicarea unui autoturism şi a 15.000 de lei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Cuvinte cheie: + proxenet, prostituate, prostituție
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un preot din Iaşi, implicat în accidentul mortal din Timişeşti
Drulă, despre modificările la Codul Rutier: Au măcelărit legea pentru şmecherii cu bolizi
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Gest impresionant al unui soldat ucrainean rănit la Azovstal şi capturat de ruşi
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Finlanda şi Suedia şi-au depus cererile de aderare la NATO. ”Sperăm să încheiem rapid”
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Finlanda şi Suedia vor depune astăzi cerere de aderare la NATO. Cine s-ar putea opune
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
OMS a înregistrat peste 220 de atacuri asupra unităţilor sanitare ucrainene
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Inundaţii masive în capitală. Nivelul apei aproape ajunge la capota maşinilor (FOTO)
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Festivalul Internaţional al Familiei la Şah şi-a desemnat câştigătorii
Cel mai mare proprietar de avioane din lume a pierdut 113 avioane în favoarea Rusiei
Zeci de percheziţii în Iaşi şi alte patru judeţe într-un dosar de trafic de migranţi şi droguri
Forţele ucrainene de apărare aeriană distrug 11 drone inamice şi patru rachete de croazieră
Un Land Rover a fost izbit în plin de către un Renault în faţă la Kaufland Păcurari (VIDEO)
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 dolari pe baril
Dr. Corneliu Dobre: Vitiligo poate fi ameliorat, dar nu vindecat
New Iasi Architecture 2022. Cum poate fi pus în valoare patrimoniul arhitectural și cultural (P)
Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
Ce variante are primarul Chirica după plecarea vicelui ex-USR Baciu?
A vrut să dea foc casei iubitei după ce a intrat pe pagina ei de Facebook şi i-a citit mesajele
Iată noul proiect din faţa Teatrului! Copacii mari rămân pe poziţie
Interes aproape zero pentru doza 4: în cabinetele de vaccinare bate vântul
Un proiect editorial de excepţie, lansat ieri de Polirom la Iaşi
Ce mai cântă galeria Politehnicii? Iaşul pofteşte la „inamici“ din Vaslui
Drepturi salariale obținute chiar dacă nu au fost prinse în contract. Cazul Veolia
Şi-a pus şi sora şi iubita la „produs”, ca să îi strângă bani de BMW
Preot prins la volan pe europeană beat pulbere, lăsat cu permisul în buzunar
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari
Filip Havârneanu, președintele USR Iași, voluntar în acțiuni săptămânale de ecologizare (P)
Subiectele de la examenele naţionale - adaptate acestei perioade de doi ani
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.