Un botoșănean a scos 15.000 lei de la un bancomat și a uitat banii pe aparat. Un trecător a anunțat poliția

luni, 19 ianuarie 2026, 14:30
1 MIN
 Un botoșănean a scos 15.000 lei de la un bancomat și a uitat banii pe aparat. Un trecător a anunțat poliția

Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a extras 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo pe aparat, au anunțat, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) potrivit Agerpres.ro.

Potrivit acestora, suma de bani a fost găsită în cursul zilei de sâmbătă pe bancomatul aparținând ING Bank, de pe strada Marchian din municipiul Botoșani.

„Posesorul banilor se poate prezenta la sediul Poliției Municipiului Botoșani pentru a intra în posesia lor. Acesta trebuie să facă dovada faptului că îi aparțin”, au transmis oficialii IPJ.

Potrivit Monitorul de Botoșani, o persoană a găsit pe bancomat suma de 15.000 de lei. Fără să stea pe gânduri, botoșăneanul a anunțat Poliția și a predat întreaga sumă, dând dovadă de un spirit civic exemplar. Oamenii legii au deschis o procedură pentru identificarea proprietarului de drept al banilor.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii