Un botoșănean prins cu „cristale” la Iași nu va mai avea voie să intre în baruri, cluburi și la festivaluri timp de patru ani

vineri, 25 aprilie 2025, 03:30
3 MIN
 Un botoșănean prins cu „cristale” la Iași nu va mai avea voie să intre în baruri, cluburi și la festivaluri timp de patru ani

Procurorii DIICOT și-au bătut toate recordurile în instrumentarea unui dosar de trafic de droguri. Din momentul în care au primit informația că un tânăr botoșănean vinde „cristale” pe piața ieșeană și până la flagrantul în urma căruia a fost reținut au trecut doar trei săptămâni. Mai mult timp le-a luat redactarea propriu-zisă a rechizitoriului.

Ritmul i-a prins și pe judecători, care au ajuns la o primă sentință în doar trei termene de judecată. Același traficant este judecat și la Botoșani, pentru fapte similare. Acolo însă, procesul durează deja de trei ani.

Vindea cantități mari de droguri

Legislația din domeniul combaterii traficului de droguri permite celor urmăriți penal pentru astfel de fapte să-și înjumătățească limitele pedepsei dacă denunță pe un alt traficant. De această prevedere a profitat și unul dintre „clienții” DIICOT, judecat pentru introducerea în țară de droguri de mare risc, faptă pentru care pedeapsa este cuprinsă între 10 și 20 de ani de închisoare. Pe 24 iulie anul trecut, acesta a dat detalii despre Daniel Pîslariu, care se ocupa cu traficul de mefedronă. Dacă alte substanțe au și utilizări medicale, mefedrona a fost sintetizată exclusiv pentru utilizarea ca drog.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

După înregistrarea în Marea Britanie și Irlanda a 37 de decese cauzate de folosirea mefedronei, Comisia Europeană a cerut, în 2010, statelor membre ale Uniunii Europene, punerea sub control a substanței. În legislația românească, ea este considerate drog de mare risc.

Pîslariu era cunoscut deja DIICOT cu preocupări legate de traficul de droguri, așa că chiar a doua zi, doi polițiști și doi clienți ai traficantului au fost însărcinați să cumpere de la acesta mefedronă, în cantități cât mai mari. Tribunalul a autorizat ca timp de o lună, începând cu 30 iulie, Pîslariu să fie supravegheat tehnic. Pe 31 iulie, un colaborator a cumpărat de la Pîslariu 9,8 grame de cristale contra sumei de 800 de lei. Pe 5 august, un polițist a cumpărat și el 20,5 grame de droguri contra sumei de 1.600 lei. Faptul că Pîslariu vindea cantități serioase de droguri era demonstrat. Mai rămânea doar ca traficantul să fie reținut.

A fost prins în parcarea unui supermarket Kaufland

Acest lucru s-a întâmplat pe 7 august, când Pîslariu a venit la Iași, cu intenția de a-și cumpăra un autoturism. Anchetatorii l-au lăsat să se plimbe o vreme prin oraș, interceptându-l în parcarea unui supermarket Kaufland. A fost întrebat dacă deține substanțe interzise de lege, iar Pîslariu a mărturisit că are în cotieră o pungă cu 100 grame de cristal, în vederea consumului propriu. Traficantul era destul de exact: s-au găsit 99,4 grame. A fost întrebat dacă dorește să participe la percheziția domiciliară, dar a declinat invitația. Le-a indicat însă anchetatorilor unde pot găsi ce mai avea acasă, respectiv 5 grame de cristal și 5 „boabe”, respectiv comprimate cu MDMA. Au fost găsite doar patru pastile.

În cursul urmăririi penale, Pîslariu a recunoscut în integralitate faptele pentru care era cercetat. A refuzat să precizeze însă de la cine cumpărase la rându-i drogurile. Recunoașterea faptelor i-a asigurat traficantului reducerea limitelor pedepsei cu o treime și a scurtat considerabil durata procesului. Deținerea și comercializarea de droguri de mare risc se pedepsește cu închisoarea pe un termen cuprins între 5 și 15 ani. Magistrații Tribunalului l-au condamnat la 4 ani și 8 luni de detenție și au dispus ca, după liberare, să îi fie interzis să mai intre în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, ori la concerte și festivaluri de muzică timp de patru ani.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată. Pedeapsa va fi probabil agravată după ce se va finaliza procesul de la Botoșani, dacă Pîslariu va fi găsit vinovat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii