Un camion a lovit un autoturism, iar apoi s-a răsturnat într-o curte

marți, 18 iunie 2024, 08:00
1 MIN
 Un camion a lovit un autoturism, iar apoi s-a răsturnat într-o curte

O persoană a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate un camion şi un autoturism, produs marţi, pe DN65, în localitatea Lunca Corbului, din judeţul Argeş. Un stâlp de electricitate a fost rupt, iar camionul s-a răsturnat într-o curte. Traficul rutier este blocat. Pompierii asigură zona, fiind înregistrate scurgeri de combustibil.

”Accident rutier produs în localitatea Lunca Corbului, DN65, între un cap tractor cu cisternă, care, din primele informaţii, transportă făină, şi un autoturism. În urma incidentului a fost rupt un stâlp de electricitate, iar camionul s-a răsturnat într-o curte”, anunţă ISU Argeş.

Şoferul capului tractor,  un bărbat de 57 de ani, a fost rănit.. Bărbatul este conştient.  El a fost rănit pe partea stângă a corpului şi este transportat la spital de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă..

”La faţa locului, pompierii asigură zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu, deoarece sunt scurgeri de lichide combustibile”, precizează reprezentanţii ISU.

Circulaţia este oprită pe ambele sensuri.

Citiți și: Românii care luptă în RD Congo primesc 5.000 $/lună. Cum a ajuns Cosmin din Aroneanu în războiul pentru minele de diamante din Africa?

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii