Un cetățean din Republica Moldova a fost dat de gol că are buletin fals de alcoolul și tutunul din bagajele lui

vineri, 05 septembrie 2025, 03:15
2 MIN
 Un cetățean din Republica Moldova a fost dat de gol că are buletin fals de alcoolul și tutunul din bagajele lui

Un moldovean voia să ajungă ilegal la muncă în Spania, dar a fost prins la o frontieră din județul Iași cu buletinul fals. Cartea de identitate îl costase 100 de euro.

Un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, este cercetat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni, după ce în bagajele sale a fost descoperită o carte de identitate falsă cu însemnele autorităților române. Incidentul a avut loc pe 3 septembrie, în jurul orei 18, în localitatea de frontieră Gorban, județul Iași, pe ruta Albița-Iași.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Bărbatul călătorea cu un autocar înmatriculat în Republica Moldova, iar în urma controlului de frontieră, polițiștii au identificat mai multe bunuri accizabile în bagajul său. Autocarul a fost condus la sediul sectorului pentru verificări amănunțite, ocazie cu care a fost descoperit și documentul fals.

Cartea de identitate, care conținea datele și fotografia bărbatului, nu respecta condițiile de formă și fond ale unui document autentic. În urma verificărilor, s-a confirmat că este un fals. Bărbatul a declarat că a obținut documentul prin intermediul unei persoane necunoscute, plătind suma de 100 de euro, cu intenția de a-l folosi pentru angajare în Spania. Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii