Programul Saligny - Analiză pe lista celor 235 proiecte ieșene. 1,7 miliarde disponibile
Iasul se afla în topul judetelor în ceea ce priveste finantarile acordate prin intermedi (...)
citeste totmarti, 17.05.2022
Dacă ar fi să dăm crezare proiecţiilor asumate de dezvoltatorii de pe piaţa ieşeană, prima etapă de creştere din ciclul următor de evoluţie (câteva zeci de mii de metri pătraţi de birouri) va debuta în 2021, urmând ca până la finalul anului 2024 să avem un aport de aproximativ 300 de mii mp, ceea ce ar însemna mai mult decât o dublare a stocului de birouri de la finalul actualului ciclu de creştere.
Erată
Înainte de a trece la a doua parte a textului, permiteţi-mi o erată. Câteva ore de teren prin zona industrială care se renovează şi se reinventează cu rapiditate, au mai adus două clădiri de birouri în stocul inventariat de către echipa PIN Maps. Sunt două clădiri relativ modeste ca dimensiune, fiecare de aproximativ 2000 mp, dar moderne si apreciate de către firmele locale de IT. Situate una pe Bulevardul Primăverii, nu departe de Biroul de Paşapoarte, cealaltă pe Bulevardul Chimiei, înconjurată fiind de proiectul imobiliar Grand Residence, clădirile sunt deja funcţionale din trimestrul I al anului în curs.
O creştere a stocului de birouri inferioară celorlalte oraşe regionale ale României
Ca urmare, cifrele privind stocul actual de birouri şi evoluţia sa pe termen scurt şi mediu vor suferi câteva modificări. La finalul primului trimestru al anului în curs, stocul de birouri al Iaşului devine 257 mii mp, urmând ca la finalul perioadei actuale de expansiune (trimestrul al IV-lea al anului în curs - trimestrul I al anului 2020) să depăşească 285 mii mp.
Această creştere este inferioară celorlalte oraşe regionale ale României. Conform C&W Echinox, Timişoara ar urma să-şi sporească anul acesta stocul de birouri cu 102 mii mp, Clujul cu 71 mii, iar Braşovul cu aproape 40 mii mp. Ascensiunea Timişoarei, de la numai 130 mii mp în 2015, la aproximativ 220 la finalul anului trecut şi peste 320 de mii mp la finalul lui 2019, va duce la o schimbare a topului în ceea ce priveşte stocul de birouri. Iaşul se va instala pe locul al III-lea în rândul oraşelor regionale româneşti, iar această poziţie o vom deţine cel puţin câţiva ani până încep să fie inaugurate (măcar) parţial marile proiecte anunţate.
Proiecte sunt şi au fost
Dacă ar fi să dăm crezare proiecţiilor asumate de dezvoltatorii de pe piaţa ieşeană, prima etapă de creştere din ciclul următor de evoluţie (câteva zeci de mii de metri pătraţi de birouri) va debuta în 2021, urmând ca până la finalul anului 2024 să avem un aport de aproximativ 300 de mii mp, ceea ce ar însemna mai mult decât o dublare a stocului de birouri de la finalul actualului ciclu de creştere. Cine sunt dezvoltatorii potenţiali? Prime Kapital, reţeaua UBC (Iulius), Deco, Tester Group, Continental, Cat Construct. La aceşti dezvotatori se adaugă şi alţii, care încă nu şi-au anunţat într-o manieră oficială proiectele.
Urmează o altă întrebare firească: suntem siguri de această evoluţie? Dezvoltatorii ieşeni au avut intenţii minunate în acest domeniu şi în perioada de doi ani care s-a scurs de la prima ediţie a PIN Maps Iaşi - HI Park (Ropharma), Diamond Office, Moldova BC 2. Praful s-a ales de aceste proiecte, ce ar fi trebuit să devină funcţionale din 2020. Ca urmare, a da un răspuns acestei întrebări, e foarte riscant.
Prea multe sincope în evoluţia stocului pentru a fi predictibili
Însă, poate vom găsi un răspuns parţial urmărind evoluţia stocului de birouri din oraşul nostru. Începând cu trimestrul I al anului 2011, când stocul de birouri era de câteva zeci de mii de mp (remarcabile erau doar două clădiri - Tudor Center şi Continental), avem de-a face cu un prim ciclu de evoluţie. La începutul anului 2012, au fost inaugurate primele clădiri de birouri din reţeaua UBC, la care se adaugă şi alte câteva clădiri importante, dintre care aş menţiona IDEO 1. În primul trimestru al acestui an, Iaşul avea deja peste 120 mii mp, instalându-se, cel mai probabil, pe primul loc între oraşele secundare româneşti, poziţie pe care a ocupat-o şi în 2013 (142 mii). Deşi a avut o creştere continuă şi în 2014 (164 mii, în primul trimestru), Iaşul pierde prima poziţie în favoarea Clujului, aflat într-o expansiune durabilă a sectorului IT, dublată de o strategie fără precedent în rândul oraşelor regionale româneşti, de creştere continuă şi fără sincope a stocului de birouri. Intervalul 2015-2016, înseamnă pentru stocul de birouri ieşean o încetinire a ritmului de creştere. Cu toate acestea, la începutul anului 2016, Iaşul înregistrează o creştere până la aproximativ 200 mii mp.
A doua parte a anului 2016 aduce o creştere spectaculoasă, până la 235 mii mp, cifră atinsă în trimestrul al IV-lea, mai ales prin reconversia unor clădiri. Aş menţiona clădirile UBC 5, UBC 6 şi Moldova BC. Însă, începând cu 2017 şi până în ultimul trimestru al anului trecut am asistat la cea mai gravă criză pe care a traversat-o Iaşul în acest domeniu - nici un metru pătrat într-o clădire notabilă de birouri - caz unic între oraşele regionale româneşti.
Această sincopă totală în evoluţia stocului de birouri a fost atât de gravă, încât cei 50 de mii de metri pătraţi ce vor fi adăugaţi în ciclul de creştere actual vor fi insuficienţi. Situaţia va fi şi mai gravă dacă plafonarea creşterii pe piaţa office, ce se va instala din trimsetrul I al anului 2020, va avea o durată similară celei precedente. Iaşul e capabil să absoarbă peste 30 de mii de metri pătraţi de birouri anual, fără să pericliteze viitorul economic al dezvoltatorilor din domeniu. Cu alte cuvinte, oferta foarte slabă a ultimilor ani face ca actuala fază de dezvoltare să fie insuficientă pentru necesarul clienţilor ieşeni.
Acutizarea acestei stări, dublată şi de nepredictibilitatea pieţei office, va alimenta o criză atât de mare, încât riscă să arunce Iaşul într-o nouă fază de declin. Acest fapt înseamnă nu doar absenţa unor noi intrări pe piata IT&Outsourcing, unele dintre puţinele domenii ce au dinamizat viaţa economică a oraşului nostru în ultimii 8-9 ani, ci şi foarte posibile delocalizări! (Pe săptămâna viitoare)
George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Incendiu masiv la un atelier de mobilă, o casă şi un magazine (FOTO)
"Doctor Strange în Multiversul Nebuniei", pe primul loc în box office românesc de weekend
Un tânăr de 21 de ani s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din Mircea. El era băut
EXERCIŢIU: Pompierii ieşeni intervin pentru stingerea unui incendiu la un centru comercial
Jake Daniels, primul fotbalist în activitate din Marea Britanie care recunoaşte că este homosexual
O bizarerie: Războiul dintre state şi economiile lor, sau capacul lui Putin
Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)
Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă
Un an irosit de Poli Iaşi: gafe, cheltuieli enorme, dezechilibru financiar
Programul Saligny - Analiză pe lista celor 235 proiecte ieșene. 1,7 miliarde disponibile
Vizitatori în număr record la Noaptea Muzeelor: peste 13.000 la Muzeul Literaturii Române
Concurs de proiecte de mediu pentru elevi: iată câştigătorii!
Biciclist amendat de Poliţie la Iaşi pentru că nu a semnalizat
„Biliard” pe şosea, după ce un şofer băut nu a văzut indicatorul Stop
Beat mort pe motoscuter, a fugit când poliţia i-a făcut semn să oprească
Doza 4: iată tot ce este bine de ştiut! Cei mai titraţi medici din ţară explică
Zdelca semnată cu răposatul era să îl bage direct în închisoare, în prag de pensie
(FOTO) O poveste din Bucium: locul unde s-au întâlnit Turnul Babel şi Arca lui Noe
IMAGINI - Mănăstirea Frumoasa a fost resfinţită. Mai mulţi episcopi din Europa, prezenţi
Ce visează Andreea Prisăcariu: intrarea în Top 100 chiar în acest an!
Omul lui Grindeanu, la Frank Timiș. Anterior lucrase pentru Ovidiu Tender
Copil transportat la spital după ce a băut insecticid crezând că este suc
Ce spune mama lui Oleg Pasiuk, câștigătorul Eurovision care i-a dedicat melodia
Rusia a naționalizat uzina Renault din Moscova și va produce modelul Moskvici
Polenizarea cu bondari importaţi, tot mai folosită de fermierii din Iași
O femeie a descoperit că mormântul mamei sale a dispărut, cu tot cu oseminte
Armata rusă, suspectată că pregăteşte un atac chimic la Mariupol
"Paradoxul Arsene": pare sărac lipit, dar achită rate de mii de euro
De ce este importantă Insula Șerpilor? Ioan Mircea Pașcu vine cu explicații
Dacian Cioloş îşi pregăteşte demisia din USR, împreună cu câţiva apropiaţi
Tot ce trebuie să ştii despre programul „Rabla pentru electrocasnice“ 2022
ÎPS Teodosie va oficia slujba de înmormântare a mamei lui Radu Mazăre
Cîțu: Noi în PNL nu susţinem taxe noi, redimensionarea sistemului de taxare
Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 5,52%, cel mai mare nivel din ultimii 9 ani
Dan Lungu s-a lecuit de politică. „Am resimțit cenzura implicită a propriului partid”
Licitația pentru achiziția celor 62 de trenuri electrice de scurt parcurs, publicată
Fete de 13 și 16 ani, din grija statului, traficate pe 2.500 lei la Vaslui
VIDEO: Covor asfaltic pe DN 28, Strunga – Târgu Frumos. Vedeți și cum se circulă la Bălțați
WRS, reprezentantul României la Eurovision: Sunt foarte încrezător în forțele proprii
O nouă premieră la Opera Iași în weekend: „Les pêcheurs de perles”
VIDEO: Momentul impactului în accidentul mortal de la Timișești-Neamț
Radu și Alexandru Mazăre, sub escortă la înmormântarea mamei lor
Rusia: Aderarea la Suediei și Finlandei la NATO, o greșeală care va avea „consecințe considerabile”
Putin, operat de urgență? Surse spun că două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască
Estonia crede că aderarea Suediei şi Finlandei ar spori securitatea regiunii baltice
Alexandru LĂZESCUCum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II) |
Briscan ZARACântăreţul cântăreţilor |
Cristina DANILOVTe văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta? |
Mihai DORINPreşedintele îngrijorării noastre |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.