joi, 30.06.2022
Un obiect despre care s-a crezut că este cu valoare de patrimoniu și că ar fi datat din secolul al XVIII-lea s-a dovedit a fi o jucărie.
Obiectul a fost descoperit de către poliţiştii argeşeni în locuinţa unui bărbat care încerca să vândă artefactul pe site-uri de specialitate. Conform unor surse din anchetă, bărbatul cerea 5.000 de lei pe coif.
„L-am diagnosticat cu un expert de la Muzeul Brukenthal din Sibiu și s-a dovedit că este o butaforie, nu este un coif istoric, deci e un fel de jucărie, pur și simplu. În urma expertizei așa a rezultat, un coif de jucărie. De altfel, și mărimea lui era suspect de mică pentru ca un războinic să îl țină pe cap. Deci, nu e o problemă și, în felul ăsta, nici cel care l-a ținut nu cred că va avea de suferit, că nu e un artefact istoric”, a spus directorul Direcției Județene pentru Cultură Argeș, Cristian Cocea, conform Jurnalul de Argeș.Cocea a precizat că obiectul ar putea face parte din recuzita unui teatru.
„Poate să fie recuzită de la teatru, poate să fie o jucărie metalică… Noi așa am zis (inițial, n.red.), că pare a fi coif otoman la prima vedere, cu diademă, până când expertul a luat și a analizat metalul și a rezultat, surprinzător, că nu e un artefact istoric”, a mai explicat Cristian Cocea.
Sursa: jurnaluldearges.ro
Cuvinte cheie: + recuperare, coif, jucarie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
După ce a bombardat un mall plin de oameni, Putin susţine că Rusia nu are nici o responsabilitate
Relaxare si confort - alege consumabile hoteliere potrivite pentru bunăstarea turiștilor! (P)
Three Arrows Capital, importantul fondul de hedging pentru criptomonede, a intrat în lichidare
LIVE - Conferinţa de prezentare a proiectelor de dezvoltare din zona Palas
Simona Halep joacă astăzi în turul doi la Wimbledon cu Kirsten Flipkens
Pfizer şi BioNTech vor începe testarea pe oameni a unui nou vaccin împotriva COVID-19
Evaluarea Naţională 2022: Astăzi vor fi prezentate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.