Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un colos din piatră care îl prezintă cel mai probabil pe Ramses al II-lea a fost descoperit în Egipt

GALERIE
landscape-1489095561-lead-gettyimages-650389736
  • landscape-1489095561-lead-gettyimages-650389736
- +

Ramses al II-lea, cel mai puternic şi mai apreciat conducător din Egiptul Antic, cunoscut şi sub numele ”Ramses cel Mare”, a fost al treilea faraon din Dinastia a XIX-a şi a domnit între anii 1279 î.e.n. şi 1213 î.e.n.

 Arheologii din Egipt şi Germania au descoperit o statuie uriaşă, înaltă de opt metri, scufundată la mare adâncime în apele ce compun pânza freatică aflată sub clădirile dintr-un cartier sărac din Cairo, despre care experţii au spus că ar putea fi o reprezentare a faraonului Ramses al II-lea, care a domnit în Egipt în urmă cu peste 3.000 de ani, informează Reuters.

Descoperirea, considerată de Ministerul Antichităţilor din Egipt drept una dintre cele mai importante ce au fost realizate vreodată, a fost făcută în apropiere de ruinele templului lui Ramses al II-lea, în oraşul antic Heliopolis, aflat în partea estică a oraşului Cairo din zilele noastre.

”Marţi, mi-au telefonat pentru a mă anunţat o descoperire majoră, a unui colos din piatră care reprezintă un rege, cel mai probabil Ramses al II-lea, sculptat în cuarţit”, a declarat Khaled al-Anani, ministrul Antichităţilor din Egipt, joi, pentru agenţia de presă ReutersA condus mai multe campanii militare şi a extins graniţele Imperiului Egiptean, care a ajuns să se învecineze cu Siria, în est, şi cu Nubia, la sud. Urmaşii lui l-au denumit ”Marele Strămoş”.

”Am găsit bustul statuii şi partea inferioară a capului, iar după ce am scos din apă capul, am găsit coroana, urechea dreaptă şi un fragment din ochiul drept”, a spus ministrul Khaled al-Anani.

Joi, arheologi, oficiali egipteni, localnici şi membri ai echipelor de presă au asistat la momentul în care un stivuitor de mari dimensiuni a reuşit să scoată din apă capul statuii. Arheologii, care fac parte dintr-o misiune mixtă egipteano-germană, au descoperit, de asemenea, partea superioară a unei statui din calcar în mărime naturală care îl reprezintă pe faraonul Seti al II-lea, nepotul lui Ramses al II-lea. 

Templul Soarelui din Heliopolis a fost construit din ordinul lui Ramses al II-lea, motiv pentru care arheologii consideră că acel colos descoperit în urmă cu câteva zile ar putea să fie o reprezentare a celebrului faraon.

Acesta a fost unul dintre cele mai mari temple din Egipt, fiind aproape de două ori mai mare decât celebrul Karnak din complexul Luxor, însă a fost distrus în perioada greco-romană. Multe dintre obeliscurile sale au fost mutate în Alexandria şi în Europa, iar pietrele din structura templului au fost furate şi folosite în construcţii locale, pe măsură ce oraşul Cairo îşi continua dezvoltarea.

Cercetătorii vor încerca să extragă restul de fragmente aparţinând ambelor statui, pentru a le restaura. Dacă vor avea succes şi se va dovedi că acel colos îl prezintă într-adevăr pe Ramses al II-lea, statuia va fi amplasată în faţa intrării principale a Marelui Muzeu Egiptean, care va fi inaugurat în 2018.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri