Profesor la Facultatea de Chimie, reacţie adversă la băutură: accident rutier

Un conferenţiar universitar din Iași, condamnat pentru că a condus mașina beat

joi, 26 noiembrie 2020, 03:00
2 MIN
 Un conferenţiar universitar din Iași, condamnat pentru că a condus mașina beat

Conf.univ.dr.ing. Adrian Laurenţiu Căilean, de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, a fost condamnat, ieri, la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Timp de trei ani nu va mai avea voie să conducă 

Decizia de condamnare a conferenţiarului Adrian Căilean a fost pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, care a admis apelul formulat de procurori. Judecătorii au stabilit ca universitarul să primească 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, în condiţiile în care prima instanţă îi aplicase acestuia o amendă penală de 12.000 de lei, eşalonată în rate.

Prin decizia de ieri, Curtea de Apel Iaşi a menţinut interdicţia impusă lui Căilean de a conduce vehicule timp de 3 ani. O altă interdicţie stabilită de judecători, tot pe trei ani, este cea ca profesorul să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Care au fost faptele

Adrian Căilean (FOTO) a ajuns inculpat pentru o faptă pe care a comis-o în data de 14 februarie 2018. Atunci, în jurul orei 21, bărbatul de 62 de ani s-a urcat la volanul maşinii sale marca Dacia Sandero. La un moment dat, pe aleea Tudor Neculai, zona CUG, conferenţiarul a intrat cu vehiculul într-o Dacie Duster, ambele maşini fiind avariate. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie. Agenţii au observat că Adrian Căilean mirosea a alcool, aşa că l-au testat. A rezultat o alcoolemie de aproximativ 1 mg/l în aerul expirat. Conferenţiarul a fost dus la spital, unde i s-au prelevat două probe biologice. Rezultatele au fost de 2,50 g, respectiv 2,35 g la mie.

Adrian Cailean a recunoscut încă din acea seară că a greşit, aceeaşi atitudine avându-o şi la proces. “Inculpatul a mai declarat că are salariul lunar net de 6.900 lei, este conferenţiar la Universitatea Gheorghe Asachi, soţia sa are un venit de 1.700 lei, au o fiică de 34 ani, căsătorită, deţine un apartament cu trei camere şi maşina pe care a condus-o. A precizat că a achitat despăgubirile persoanelor implicate. A susţinut că îi este necesar permisul de conducere pentru a se deplasa de la locuinţă la locul de muncă”, se arată în actele de la dosar, obţinute de ziar.
Decizia de condamnare de ieri este definitivă. Potrivit unui document publicat pe site-ul Universităţii Tehnice, Adrian Căilean făcea parte, cel puţin în 2018 – anul în care a comis fapta – din Comisia de susţinere a proiectelor de doctorat de la Facultatea de Inginierie Chimică şi Protecţia Mediului. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii