anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Un congres reuşit

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Dacă seniorii partidului bulgar se sperie şi-l dau jos pe Jivkov la prima adiere de noiembrie, omologii lor români dau dovadă de tărie de caracter şi-l apără pe Ceauşescu până în pragul Crăciunului, şi ar fi făcut-o ani mulţi înainte.

Acum treizeci de ani, la început de noiembrie, ţara se pregătea intens pentru cel de-al XIV-lea congres al PCR. Avea să fie ultima lună întreagă a regimului comunist din România, dar important este că, din punct de vedere organizatoric, partidul a funcţionat bine până în ultima clipă. Raportul secretarului general a fost impresionant, participarea delegaţilor la vot - entuziastă, rezoluţia de final - consistentă. Este adevărat că unii dintre comuniştii prezenţi în sală au ales, plini de curaj, să protesteze: au stricat ritmul scandărilor, au aplaudat în contratimp sau, asumându-şi riscuri imense, au cerut voie la toaletă în timpul unor pasaje importante ale cuvântării de şase ore a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Partidul comuniştilor români nu s-ar fi putut în veci confrunta cu o situaţie ridicolă precum cea  colegilor est-germani, la 9 noiembrie 1989. Ar fi fost de neconceput, întâi de toate, ca sarcina de a face propuneri într-o arie importantă de politică publică (regimul călătoriilor peste hotare) să fie delegată unui membru în vârstă de nici patruzeci de ani, dornic să urce în ierarhie cât timp încă mai exista scara, aşa cum era Gerhard Lauter în partidul est-german. Sau ca propunerile respective să nu fie bine cântărite de poliţia secretă, aşa cum probabil că s-a întâmplat în RDG. Şi, în fine, ca un oficial însărcinat cu comunicarea publică să intre în conferinţa de presă fără a citi toate documentele din mapă şi să spună ce-i trece prin cap atunci când nu ştie răspunsul. E drept, însă, că Günter Schabowski a dat dovadă de un spirit de disciplină cu adevărat comunist: dacă Partidul ia o decizie, înseamnă că ea intră în vigoare imediat, fără alte discuţii sau amânări. Asta le-a comunicat jurnaliştilor străini în privinţa dreptului est-germanilor de a trece graniţa (şi Zidul), cu consecinţele bine ştiute.

Partidul comuniştilor români nu avea să-şi trădeze şeful, aşa cum o făcuseră tovarăşii de doctrină bulgari, la 10 decembrie, când au pus capăt mandatului celui mai experimentat lider din blocul estic, Todor Jivkov. Dacă, pentru vecinii din Sud, treizeci şi cinci de ani de experienţă politică şi managerială pot fi şterşi cu buretele, din voinţa lui Gorbaciov, şi înlocuiţi de o perestroika în stil balcanic dirijată de un fost instrumentist de rangul doi, Petar Mladenov. E adevărat că aşa s-a conservat identitatea partidului, schimbându-se doar o literă din siglă. Sau că doar aşa s-a ajuns la premiera ca un partid comunist est-european să câştige explicit alegeri libere, câteva luni mai târziu, fără a se deghiza dialectic în revoluţionar, precum la noi. Oricum, dacă seniorii partidului bulgar se sperie şi-l dau jos pe Jivkov la prima adiere de noiembrie, omologii lor români dau dovadă de tărie de caracter şi-l apără pe Ceauşescu până în pragul Crăciunului, şi ar fi făcut-o ani mulţi înainte.

Partidul comuniştilor români n-ar fi intrat niciodată în capcana cehoslovacă: o aşa-zisă mână de fier tânără şi energică, Miloš Jakeš, în locul unui patriarh precum Gustáv Husák. Nu numai pentru că în PCR patriarhul era sănătos şi cu dorinţă de muncă, ci şi pentru că îndelung subestimaţii ideologi ai regimului românesc ştiau mai bine că mâinile de fier nu pot fi testate în condiţii de laborator. Exact asta s-a întâmplat cu Jakeš: un om cu CV exemplar în represiune s-a speriat de constatarea că lumea din subordine îl ignoră, iar telefoanele şi ştampilele nu-l ajută să-i ţină în case pe oamenii pasionaţi de aerul liber al lui noiembrie. Partidul tovarăşilor români n-avea cum să aburce la vârf un asemenea tip de birocrat, pentru că organizaţia se confrunta cu o combinaţie mult diferită între ridicol şi pericol. Şi, în plus, în familia managerului nu existau figuri de tip Jakeš sau Egon Krenz, la fel de norocosul său omolog est-german.

Aşadar, Congresul al XIV-lea avea să-i satisfacă, în mare, pe comuniştii cu funcţii şi responsabilităţi: şi pe cei care nu voiau să se schimbe nimic şi o recunoşteau; şi pe cei care se simţeau bine, dar se plângeau de lipsa unui Jakeš, Krenz sau Mladenov; şi pe cei care sufereau, dar ştiau din teoria revoluţionară că în curând le va fi foarte, foarte bine, alături de Ion Iliescu. A fost, până la urmă, un Congres reuşit.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Jurnalism în cheia „clarităţii morale”

Alexandru LĂZESCU

Jurnalism în cheia „clarităţii morale”

Jurnalismul nu poate fi niciodată matematic obiectiv, însă el ar trebui să fie, cel puţin în teorie, relativ nepărtinitor, să permită dezbaterea şi să găzduiască puncte de vedere diferite; nu şi în noua viziune radicală de stânga care câştigă teren în Occident, pentru care „adevărul propriu” trebuie să primeze.

Filmuletul zilei

opinii

Scaunele şi câinele Celsius

Nichita DANILOV

Scaunele şi câinele Celsius

Am ascultat cu glasurile stinse sunetele de chitară, am ascultat şi recitalurile. Am aplaudat. Apoi ne-am sculat de pe scaunele noastre, ne-am salutat de la distanţă, şi am plecat spre bârlogurile noastre risipite prin diferite colţuri ale oraşului. Ajunşi acasă, ne-am întins în pat, scrutând tavanul. Dar atât patul, cât şi tavanul semănau cu piaţa unde avusese loc recitatul. Şi atunci ne-am întrebat: la ce bună arta în vremea pandemiei?

Generații de drepturi, starea democrației și noile conflicte

Sorin CUCERAI

Generații de drepturi, starea democrației și noile conflicte

În societate lucrurile stau cam la fel ca în zona politică - excepția semnificativă fiind societatea urbană (mai ales din urbanul mare), care tinde să susțină din ce în ce mai puternic drepturile din a treia generație. De aici și respingerea masivă în urban a partidelor tradiționale (PSD și PNL), percepute ca rămase în urmă, când nu de-a dreptul retrograde (cam cum era perceput PCR în urbanul mare în anii '80).

O critică a criticii

Dana ȚABREA

O critică a criticii

Volumul semnat de Miruna Runcan, Teatrul în diorame. Discursul criticii de teatru în comunism. Fluctuantul dezgheţ 1956-1964 (Editura Tracus Arte, 2019) este pentru autoare, critic de teatru, profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, un prilej de reflecţie şi cercetare academică asupra fenomenului criticii de teatru în comunism, de analiză retorico-stilistică a unor fragmente din cronicile timpului, ceea ce-i permite să formuleze opinii cu privire la structura şi tipologia cronicilor, parte a unei critici a criticii, aspect neglijat de literatura de specialitate.

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Răzbunarea mașinii

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.