anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Un controlor de trafic aerian, cu 0,97% alcoolemie, a băgat un comă un biciclist

GALERIE
accident
  • accident
- +

 

Un biciclist a ajuns vineri dimineaţă în stare gravă la spital, după ce a fost accidentat de un şofer. Conducătorul auto, controlor de trafic, mergea la serviciu cu autoturismul, deşi avea alcoolemie de 0,97 la mie în aerul expirat.

 

Accidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 7.00, pe strada Take Ionescu din Ploieşti, una dintre cele mai circulate străzi din centrul oraşului. Şoferul a lovit puternic biciclistul cu autoturismul, un Volkswagen Tiguan, din spate, şi l-a proiectat pe bărbat, prin aer, peste maşină. Cu toate acestea, şi-a continuat drumul câteva zeci de metri şi, abia după ce a realizat ce a făcut, s-a întors la locul accidentului şi a „parcat“ autovehiculul chiar pe bicicleta victimei.

Când a coborât din maşină, şoferul de 56 de ani, din Ploieşti, abia se mai putea ţine pe picioare, rezultatul acooltestului fiind de 0,97 la mie în aerul expirat. Acesta a încercat să se justifice că nu a dormit de câteva zile, apoi că băuse cu o seară în urmă trei beri la un bar din oraş.

realitatea.net

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cioloş a văzut prea mult la filme

Cosmin PAȘCA

Cioloş a văzut prea mult la filme

Sunt cel mult trei scenarii posibile. 1. REPER devine o unealtă a USL, asumată ca atare printr-o politică transparentă de alianţe, prin care se dizolvă treptat relevanţa USR. Adică ne întoarcem la un fel de FSN, adică, ani pierduţi. 2. După alegerile din 2024, dacă nu accede în Parlament, REPER devine un forum de dezbateri şi se pierde în anonimat. Adică un fel de GDS, adică, ani pierduţi. 3. După alegerile din 2024, dacă intră în Parlament, REPER devine în mod natural un aliat al USR, se propune chiar de o fuziune. Adică un fel de PLUS, adică, ani pierduţi.

opinii

Expatriaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Expatriaţii

Hemon este un prozator de mare forţă care, pe lângă indiscutabilul talent literar, deţine şi un bagaj cultural, psiho-emoţional mai corect spus, excepţional. Privit în sine, acesta se dovedeşte capabil, de unul singur, mai ales în condiţiile vieţii autorului într-o civilizaţie străină, să deschidă calea către capodoperă.

Despre contagiunea financiară

Alin ANDRIEȘ

Despre contagiunea financiară

După criza financiară globală, înţelegerea fenomenului de contagiune la nivelul instituţiilor financiare a devenit o prioritate pentru factorii de decizie în vederea creşterii stabilităţii financiare, cu scopul de a reduce efectele crizelor financiare viitoare sau chiar de a le preveni. 

„Războiul sfânt” al rasei

Florin CÎNTIC

„Războiul sfânt” al rasei

Astăzi, 29 iunie, la ora 14.30, la Ateneul Naţional din Tătăraşi, Marius Turda, istoric şi universitar de clasă internaţională, profesor la Universitatea Oxford Brooks, lansează ediţia românească a unei cărţi esenţiale pentru înţelegerea ideilor şi politicilor consacrate rasei şi eugenismului în Ungaria secolulului XX. Evenimentul cuprinde şi vernisajul unei expoziţii itinerante, care va rămâne o lună pe simezele Ateneului, şi care merită şi ea a fi urmărită.

pulspulspuls

În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi

În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi

Deşi am văzut că mai toată lumea în sutane din târg cam mimează nepăsarea vizavi de declaraţiile şefului Cejeului bucovinean Flutur referitoare la crearea unei mitropolii a Bucovinei, adicătelea cum ar veni la Iaşi să rămânem doar cu cea a Moldovei, în realitate auzim pe căi neoficiale că agitaţia este maximă, iar acele declaraţii chiar au creat îngrijorare la Palatul Metropolitan din Iaşi. 

Caricatura zilei

Orban contemplând cariera meteorică a lui Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.