Un copil? Poate. Al doilea? Cu greu. Al treilea? Ferească! Cum să faci copii când fiecare leu contează și statul român ți-l vrea
Ana și Mihai locuiesc în Iași și au deja un copil de patru ani. Se gândesc serios să aibă al doilea copil, dar decizia vine cu o întrebare simplă și dureroasă: ne permitem cu adevărat?
Cheltuielile cresc de la o lună la alta: hrană, haine, grădiniță, transport, activități extrașcolare și medicamente. Venitul lor net abia trece de 5.000 de lei, iar alocația copilului, de aproximativ 300 de lei, abia acoperă o mică parte din aceste costuri. În plus, taxele și impozitele mărite din acest an le subțiază și mai mult venitul.
În aceste condiții, decizia de a avea un al doilea copil nu mai este doar despre dorință sau dragoste, ci despre calcul economic: cât vor cheltui, cât le rămâne și dacă vor putea să mențină un trai decent. Al treilea copil? Ferească! Al patrulea? Nici nu mai discutăm.
Și nu sunt singurii. Mii de familii din România fac aceleași socoteli chiar în acest moment, cântărind fiecare leu înainte de a lua o decizie care ar trebui să fie naturală și firească.
Contrastul cu Ungaria este ca un duș cu apă rece. De câțiva ani, Guvernul țării vecine nu mai reține o parte din impozitul pe salariu părinților, iar din 2026 le lasă și mai mulți bani în fiecare lună. Deducerile pentru copii sunt din acest an mult mai mari: mamele sub 40 de ani cu doi copii nu mai plătesc impozit pe venit, iar mamele sub 30 de ani beneficiază de scutire completă, indiferent cât câștigă. Pentru mamele peste 40 de ani cu doi copii, scutirea va fi introdusă treptat în următorii ani, în timp ce mamele cu trei sau mai mulți copii beneficiază deja de scutire totală. Într-o familie similară cu Ana și Mihai, diferența ar fi suficientă pentru a acoperi grădinița copilului, pentru a reduce datoria la credit sau pentru a pune deoparte pentru al doilea copil, fără stres financiar constant.
Să ne imaginam doar că premierul Ilie Bolojan ar spune clar într-o zi: Stop! De mâine creștem natalitatea! Și apoi ar explica ce înseamnă asta. Nu mai luăm bani din salariul părinților și nu le vom mai percepe taxe sau impozit pe casă doar pentru a acoperi gaura bugetară. Dăm resurse reale părinților, astfel încât al doilea copil să fie sprijinit, al treilea să nu fie un risc economic, iar al patrulea să fie o decizie posibilă.
Cum ar fi? Păi, cum să fie? Decizia de a avea copii ar înceta să fie un risc financiar și ar deveni o alegere pe care părinții o pot planifica, cu sprijinul statului, nu doar pe baza propriilor resurse. Ungaria a mers pe o soluție simplă: a lăsat banii în buzunarul părinților. La noi, problema nu este lipsa discursurilor celor de la putere că natalitatea „o ia la vale”, ci lipsa deciziilor curajoase, care să-i scoată pe părinți din postura de unici plătitori ai viitorului.
Scăderea natalității în România este aproape firească. Guvernul nu își permite, azi, să fie generos cu familiile, pentru că statul are nevoie de bani. Cu mâinile și picioarele prinse în menghina deficitului bugetar, nu este de mirare de ce orice politică reală pentru natalitate este aruncată la coș.
Publicitate și alte recomandări video