Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un cunoscut cardiolog a murit ieri, la câteva zile de la decesul soţiei

GALERIE
sotii Datcu
  • sotii Datcu
- +

 Tragedie cumplită în familia de medici Datcu: fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ nu a rezistat şocului provocat de decesul soţiei

Prof. dr. Mihail Dan Datcu, renumit medic cardiolog, fost şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sf. Spiridon“, s-a stins ieri din viaţă, la o săptămână după moartea soţiei sale, prof. dr. Georgeta Datcu, în urma unui accident vascular cerebral suferit la Spitalul „Parhon“, unde era internat de mai multe zile.

Colegii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ (UMF) şi cei de la Spitalul „Sf. Spiridon“ spun la unison că profesorul Datcu a fost, alături de soţia sa, un formator de şcoală medicală care a făcut cunoscută Clinica de Cardiologie datorită relaţiei sale deosebite cu pacienţii, nu numai implicării administrative în coordonarea acesteia.

Cei care l-au cunoscut vorbesc despre un om dedicat, care s-a remarcat prin profesionalismul cu care şi-a făcut meseria. „Profesorul Datcu a fost un om dedicat meseriei, mai întâi de dascăl şi apoi de medic, şi un prieten adevărat. Dacă ar fi să-i facem o caracterizare am putea spune pe scurt că şi-a trăit viaţa în profesie“, a spus prof.dr. Vasile Astărăstoae, fostul rector al UMF şi un apropiat al acestuia.

Profesorul Mihail Datcu, în vârstă de 69 de ani, se pensionase de câţiva ani şi se retrăsese din activitatea didactică, însă a preferat să o continue pe cea medicală. Medicul, absolvent al UMF şi cadru didactic în universitate pentru aproape 40 de ani, a fost prodecanul Facultăţii de Medicină Generală, imediat după Revoluţia din 1989 îndeplinind şi funcţia de decan interimar.

„Profesorul Datcu a dat valoare Clinicii de Cardiologie prin implicarea extraordinară atât în activitatea medicală, cât şi în cea didactică, fiind un formator extraordinar de medici şi dascăli în acelaşi timp. Ambii soţi, şi doamna Datcu, şi domnul Datcu, ţineau nişte cursuri magistrale pe care păcat că nu am fost inspiraţi să le înregistrăm. Ambii au fost mereu împreună, unul alături de celălalt. Nenorocirea a făcut să nu poată pleca acum tot unul fără celălalt“, a arătat prof.dr. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină Generală de la UMF.

Potrivit decanului, profesorul Datcu organiza pentru studenţi seri clinice excepţionale şi se ocupa şi de realizarea unei reviste medicale a spitalului. Dispariţia cardiologului vine la o săptămână de la moartea soţiei sale şi la câteva zile după pierderea unui alt profesor renumit al Iaşului medical, prof. dr. Constantin Pleşa.

„După cum vedem, tragediile se ţin lanţ, pentru că, după ce acum câteva zile a fost înmormântată soţia profesorului Datcu şi profesorul Pleşa, acum spitalul pierde un alt medic de excepţie. Sunt pierderi irecuperabile pentru spitalul nostru având în vedere că într-o săptămână au dispărut trei valori ale medicinei româneşti, şi chiar europene. Profesorul Datcu a vrut să rămână în spital după pensionare, eu am acceptat, însă în ultimul timp din cauza stării de sănătate s-a retras singur din activitate“, a spus ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri