Un deputat de Iaşi, anchetat de DNA pentru o mită de 3,9 milioane de lei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 04.12.2020

Un deputat de Iaşi, anchetat de DNA pentru o mită de 3,9 milioane de lei

GALERIE
arestare
  • arestare
- +

Procurorii cer încuviinţarea urmăririi penale a deputatului de Iasi, Nicolae Bănicioiu, suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, pe vremea când era ministru.

”Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru,  pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată”, a transmis, marţi, DNA.

Persoana la care se face referire este Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Tineretului şi fost ministru al Sănătăţii.

Potrivit procurorilor, ”în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu”.

Potrivit procurorilor, actele la care se face referire erau:

- numirea în funcţia de manager/menţinerea în funcţia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice,

- alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

”Ulterior, aceeaşi persoană ar fi  primit de la aceiaşi oameni de afaceri,  prin intermediul unui complice, suspect în cauză,  suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, a mai transmis DNA.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care  40 volume în format letric.

”Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Bănicioiu este la al patrule mandat de deputat, fiind ales de fiecare dată pe listele PSD. Din mai 2018, Bănicioiu a trecut la Pro România, partid condus de Victor Ponta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Florin NICULA

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Dacă nu vrem să îndatorăm peste măsură generaţiile viitoare, noul guvern ar trebui să înceapă o reformă a sectorului bugetar.

Filmuletul zilei

opinii

Când raţiunea trebuie să primeze

Alexandru CĂLINESCU

Când raţiunea trebuie să primeze

USR PLUS se prezintă drept partidul care se opune întregii „clase politice vechi”, un partid nou, tânăr şi, prin urmare, ferit de corupţie şi de interese meschine. Ar trebui totuşi să ţină seama de faptul că aşa cum nici tinereţea nu e numaidecât un avantaj, nici noutatea nu e un argument decisiv. Dacă vor cu adevărat să guverneze, useriştii nu o pot face decât alături de liberali. Iar imaginea de acum, a unei harţe permanente, nu e deloc de natură să-i mobilizeze pe alegători.

Halepologii

Radu POPESCU

Halepologii

Puţini au fost, mulţi au rămas!

Decembrie electoral

Nicolae CREŢU

Decembrie electoral

Ne plângem, adesea, de încă un rând de speranţe şi „asteptări”, investite în vot, spulberate însă de ceea ce a urmat acordării acelei încrederi la urne. De aceea unii „aleg” să nu mai aleagă. Dar nu aceasta e calea, nici într-un caz. Nu cu jelanii şi nici boicotând alegerile, din scepticism şi lehamite, se poate schimba ceva, în bine, cu adevărat. 

pulspulspuls

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

Vă povesteam noi ieri aicea la rubricuţă despre lovitura de palat ratată de liberalul boit Peni Hill şi Electricianul şăf opintit de la partidoi, care au tras şutul cu sete alaltăieri în şedinţoiul de CL, ca să pună ei un vice impus, dar mingea n-a mai ajuns la poartă de cât de bărbăteşte au putut trage în ea. 

Caricatura zilei

EURORGIE

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.