anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un deputat moldovean își face reclamă tăind panglica unui WC

GALERIE
inaugurare wc
  • inaugurare wc
- +

Un deputat socialist, Vladimir Mizdrenco (dreapta, foto), un președinte socialist de raion, Vasile Secrieru (stânga) și primarul din Hiliuți, Alexandru Sandu (centru), sunt cele mai proeminente figuri figuri politice care țin panglica roșie la un eveniment ce a făcut, deja, furori pe internet: inaugurarea grupului sanitar de la școala din Hiliuți, raionul Rîșcani, relatează presa de peste Prut.

Imaginile de la inaugurarea toaletei au apărut inițial pe contul de Facebook al președintelui de raion iar din ele reiese că doar primarul poartă mască de protecție. În prim-plan, doi copii țin panglica ce urmează să fie tăiată.

"Am efectuat o vizită de lucru în satul Hiliuți împreună cu deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl. Vladimir Mizdrenco. Consiliul raional Rîșcani împreună cu dl. Mizdrenco (...) au contribuit la construcția grupului sanitar în Gimnaziul Hiliuți, un lucru necesar și solicitat de mult timp. Condițiile necesare pentru copii și angajați trebuie să le asigurăm”, a scris Secrieru într-o postare ștearsă ulterior, potrivit publicației Agora.

Gestul politicienilor a fost taxat drept "cinic" de către ministrul Educației, Igor Șarov. Acesta a amintit că semnat un ordin privind interzicerea accesului persoanelor străine în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

"E strigător la cer. Eu nu voi permite niciun fel de propagandă electorală pe teritoriul școlii. Lăsați școala în pace, lăsați profesorii în pace. Nu înțeleg cât de cinic trebuie să fii să pui o panglică roșie ținută de doi copii și să te înghesui cine primul taie panglica. Veceul este un muzeu sau altceva?" a comentat ministrul.

La rândul său, deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, a sesizat Avocatul Poporului și Procuratura Generală, acuzând "acțiunile iresponsabile ale demnitarilor care au pus în pericol sănătatea elevilor".

Și internauții au reacționat la știrea cu politicienii care taie panglica la WC. În vreme ce au făcut comentarii de genul "avem conducerea pe care o merităm", alții și-au exprimat îngrijorarea că, data viitoare, politicienii ar putea tăia panglica la un sex-shop.

Republica Moldova este condusă de guvernul premierului Ion Chicu, fost consilier al președintelui Igor Dodon, învestit în funcție cu voturile parlamentarilor socialiști și democrați. Dodon candidează pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Nicolae GRECU

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Hagi şi colegii săi de generaţie nu joacă așa cum cântă geometria politică.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Agresive şi insidioase, subprodusele culturale pe care le numim, cu un termen generic, manele ne dau măsura răspândirii îngrijorătoare a ţigănirii unei mari părţi a publicului românesc.

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

pr. Constantin STURZU

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

Aceasta e probabil cea mai grea poruncă din toată Evanghelia: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!". Completată imediat de: "faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri" (Luca 6, 27-28). Pare greu de împlinit acest cuvânt din două motive: pentru că nu înţelegem de ce ni se adresează nouă acest îndemn şi pentru că nu ştim ce înseamnă "a iubi".

Archaeus

Alex VASILIU

Archaeus

Chiar dacă nu aş fi avut posibilitatea să ascult concertul de duminică, 4 octombrie, gândurile despre Archaeus şi-ar fi găsit locul aici. Nu doar pentru că s-au împlinit trei decenii şi jumătate de când a fost înfiinţat. 

pulspulspuls

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

O ştire pozitivă pe ziua de astăzi, dacă tot e uichend: apreciem în mod deosebit efortul madamei senator şi notar de Bucureşti Iulia Scântei de a bate atâta amar de drum până la Iaşi personal, deşi putea semna o împuternicire, cum face atâtea pentru partid, ca să îşi depună aici dosarul de candidat la un nou mandat de senator. 

Caricatura zilei

Plasma

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.