Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul din Iași. Avea doar 29 de ani

vineri, 13 iunie 2025, 10:15
1 MIN
 Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul din Iași. Avea doar 29 de ani

Un tânăr de doar 29 de ani s-a sinucis ieri în Penitenciar. Acesta a fost găsit spânzurat în toaletă, de către colegii săi de celulă. Personalul medical al închisorii a început manevrele de resuscitare, acestea fiind continuate de un echipaj SMURD, dar fără succes.

La ora 6:30, la trei sferturi de oră de la descoperirea sa, tânărul deținut a fost pronunțat decedat.

„Potrivit prevederilor legale în vigoare, conducerea penitenciarului a dispus măsurile specifice în astfel de situații, și anume: informarea aparținătorilor persoanei decedate, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, a Serviciului Judeţean de Medicină Legală, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și a IPJ Iași. Din primele cercetări, reiese că persoana privată de libertate a recurs la acest gest pe fondul unor probleme de familie”, au transmis reprezentanții Penitenciarului.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Procurorii au demarat cercetările, sub încadrarea juridică provizorie standard, de ucidere din culpă. S.M.-C. fusese condamnat la închisoare pe un termen de doar trei ani, cinci luni și 10 zile, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii