Un diagnostic gresit l-a condamnat pe Gheorghe Teleman sa stea 25 de ani intr-un carucior

Dupa 25 de ani petrecuti intr-un carucior cu rotile, un barbat in virsta de 53 de ani va putea din nou sa mearga. Acesta este prognosticul dat de medicii neurochirurgi de la Spitalul "Sf. Treime", care, in cursul saptaminii trecute l-au operat pe Gheorghe Teleman si i-au extirpat o tumora de la coloana vertebrala. "Cred ca in circa patru luni, pacientul se va putea deplasa", ne-a spus conf. dr. Nicolai Ianovici, medicul sub a carui conducere a fost efectuata interventia chirurgicala. Gheorghe T. a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie dupa citeva zile petrecute la Spitalul de Recuperare. El s-a adresat medicilor de la Recuperare pentru tratarea unei rani aparute de la prea indelungata sedere in carucior. Unul dintre ei a considerat ca este necesara o investigare mai amanuntita la Spitalul de Neurochirurgie si a trimis pacientul aici.
Un examen atent a furnizat surprize medicilor neurochirurgi: astfel, imposibilitatea de a se putea deplasa a pacientului nu era data de scleroza in plagi (afectiune inoperabila si care progreseaza in timp), diagnostic pus de alti medici cu zeci de ani in urma, ci de o tumora spinala, care extirpata oferea sansa revenirii la normalitate. Deci, Gheorghe T. si-a petrecut jumatate de viata ca un handicapat pentru ca un medic, cindva, nu a avut ochiul si priceperea necesare sa "vada" diagnosticul corect.
Desi i s-a spus ca va putea, din nou, sa mearga, barbatul inca nu crede ca se va intimpla o astfel de minune. Si sotia lui, care sta in spital cu el, are mari indoieli dar, din cind in cind, un firicel de speranta i se strecoara in suflet: "daca va vrea Dumnezeu. Macar acu’, la batrinete". Viata celor doi a fost, in tot acest timp, un sir de incercari grele pe care ei, cu durere si indirjire au incercat sa le treaca.
Condamnat la neputinta in plina tinerete, la virsta de 28 de ani, Gheorghe T. din satul Coltu-Cornii (jud. Iasi) a asistat, intii din pat, apoi din carucior, la spectacolul vietii. Timpul era mai lung pentru el dar micile amanunte faceau ca o zi sa nu semene cu alta. "Priveam copiii cum se jucau, mai ieseam la poarta sa vorbesc cu oamenii care treceau pe drum, rugam vreun vecin sa ma ajute la cite o treaba pe care nu puteam sa o fac (de exemplu, sa stropesc via), uneori mai mergeam la pescuit". Barbatul a incercat sa se specializeze in acele munci care-i solicitau numai miinile: impletitul cosurilor din nuiele, confectionarea plaselor de pescuit iar la depanusatul porumbului, nici un consatean nu-l intrece. Micile placeri ale vietii, cum ar fi o mincare buna, nu le refuza. Cind nevasta il intreba ce sa mai gateasca, omul raspundea: "sa fie multa si buna". Gheorghe T. nu si-a pus intrebari existentialiste, si-a acceptat destinul fara "de ce-uri" si revolta.
Pe fata lui bonoma, viata nu a lasat prea multe riduri iar trasaturile nu i-au fost inasprite de rautate. Singurul regret al barbatului este acela ca nu a putut munci cit ar fi trebuit. In tinerete, animat de speranta, a mai cautat leacuri vindecatoare pe la babe, dar apoi a renuntat. Maladia a evoluat progresiv, astfel ca in primii doi ani de la declansare el a mers sprijinit intr-un bat, apoi in urmatorii doi ani, cu ajutorul cirjelor, dupa care a cazut la pat. Abia peste cinci ani a primit un carucior iar in acest timp, cea care-l ajuta sa mearga era sotia lui. "Il sprijineam cu spatele si asa, il caram unde avea nevoie", ne-a spus aceasta.
De fapt, ea a fost stilpul de rezistenta al vietii lui. Un barbat bolnav de ingrijit, patru copii de crescut, o gospodarie de intretinut si putini bani au fost crucea de pe umerii ei. "A fost greu, foarte greu", ne-a marturisit femeia, ascunzindu-si nefericirea. "Ati fi putut sa-l parasiti", am insistat. "Da, as fi putut, dar nu era un lucru bun inaintea lui Dumnezeu". (Dana FECHET)

Publicitate și alte recomandări video