Un dosar care ar putea aduce 2 milioane de lei Consiliului Judeţean se plimbă între Iaşi şi Bucureşti
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un dosar care ar putea aduce 2 milioane de lei Consiliului Judeţean se plimbă între Iaşi şi Bucureşti

GALERIE
lapte corn
  • lapte corn
- +

Consiliul Judeţean încearcă să recupereze o amendă de aproape 2 milioane lei încasată pentru nereguli în derularea unei proceduri de achiziţie.

Argumentele celor două părţi nu au ajuns să fie încă analizate de judecători, pentru că dosarul se plimbă de la o instanţă la alta, pe ruta Iaşi – Bucureşti. Până acum, trei instanţe şi-au declinat competenţa.

În februarie anul trecut, CJ a cerut Ministerului Agriculturii decontarea sumei de 1,9 milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor lactate şi a fructelor distribuite unui număr de 55.600 de elevi în primul semestru al anului şcolar 2019-2020.

Banii urmau să fie decontaţi din Fondul European de Garantare Agricolă. Solicitarea a fost însă respinsă, Direcţia Măsuri de Piaţă, Comerţ Exterior din cadrul APIA central aplicând o corecţie de 100%. Motivul a fost faptul că CJ nu organizase o licitaţie pentru selectarea furnizorilor, ci aplicase o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Practic, CJ invitase la discuţii ce firme dorise, fără a se asigura o concurenţă reală, care să ducă la reducerea preţului pentru produsele cumpărate.

CJ s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, invocând în apărarea sa faptul că negocierea fără publicarea unui anunţ este o procedură prevăzută de legislaţia internă a achiziţiilor publice. Dacă ea nu ar fi fost permisă în cadrul programelor cu finanţare europeană, acest lucru ar fi trebuit prevăzut de la bun început.

În plus, au arătat reprezentanţii CJ, hotărârea de guvern referitoare la derularea programului "laptele şi cornul" pentru anul şcolar 2019-2020 a fost publicată abia la sfârşitul lunii iulie 2019. Aplicarea unei alte proceduri de licitaţie ar fi necesitat mai mult timp şi ar fi împiedicat încheierea contractelor de livrare până la începerea anului şcolar.

În replică, reprezentanţii APIA au afirmat că "extrema urgenţă" invocată de CJ se referă exclusiv la calamităţi naturale, fenomene meteo extreme, inundaţii, atac terorist sau alte situaţii similare, nu la simpla criză de timp.

De altfel, acordul-cadru de furnizare precedent expirase încă din iunie 2018, acesta fiind momentul în care CJ ar fi trebuit să demareze noua procedură de achiziţie.

"Ţinând cont de caracterul repetitiv al furnizării de produse în şcoli, de istoricul şi experienţa autorităţii contractante în derularea acestei măsuri, de numărul de instituţii de învăţământ şi de numărul de preşcolari şi elevi din ciclul primar şi gimnazial beneficiari de produse, se poate spune că CJ avea toate elementele necesare care să permită elaborarea documentaţiilor de atribuire, organizarea procedurilor de achiziţie publică în vederea încheierii acordurilor-cadru cu furnizorii de produse", au arătat reprezentanţii APIA.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu au discutat cazul, invocând faptul că valoarea contractului este prea mică. Astfel, instanţa bucureşteană poate analiza doar speţele în care valoarea finanţării nerambursabile depăşeşte suma de 3 milioane lei. Prin urmare, dosarul a fost trimis spre rezolvare Tribunalului Bucureşti.

La rândul său, acesta a invocat faptul că CJ îşi are sediul în Iaşi, deci cazul trebuie analizat de o instanţă ieşeană, trimiţând dosarul mai departe, la Tribunalul ieşean. A fost rândul CJ să invoce lipsa de competenţă a instanţei, motivând că dosarul trebuie analizat de instanţa care funcţionează în oraşul unde îşi are sediul pârâtul, respectiv Ministerul Agriculturii.

Argumentul a fost acceptat de judecătorii ieşeni, care au apreciat că dosarul trebuie să plece înapoi la Tribunalul Bucureşti, respectiv la secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Decizia cu privire la ce instanţă trebuie să judece litigiul dintre CJ Iaşi şi Ministerul Agriculturii va fi luată până la urmă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, către care a fost trimis în cele din urmă dosarul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Italia sau Finlanda?

Nicolae GRECU

Italia sau Finlanda?

Ce cale se va alege pentru naţionala României în urma Euro2020?

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (2)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (2)

Autorul serialului rememorează în continuare cu emoţie şi descrie amănunţit primele lecţii de pe parcursul iniţierii sale în umila sectă a pescuitorilor cu undiţa de la Dunăre.

Îndemnuri de la Maica Siluana

pr. Constantin STURZU

Îndemnuri de la Maica Siluana

Tot cu gândul la Maica Siluana (1944-2021). Şi la ceea ce ne-a învăţat. Nu atât din cărţi, cât din cele trăite, experiate. Deschid un volum al său care-mi este foarte aproape de inimă: "Uimiri, rostiri, pecetluiri". Cuprinde o sută de "capete de învăţătură", de folos celui ce caută ieşirea din starea de păcat şi intrarea în bucuria lui Dumnezeu. Împărtăşesc cu voi câteva sclipiri din îndemnurile şi încredinţările sale.

Perspectivă inversă

arh. Ionel OANCEA

Perspectivă inversă

O dată cu realizarea primului plan urbanistic general al Iaşului în anii 1996-1998, managerul de atunci al proiectului a propus informatizarea regulamentelor de urbanism aferente zonelor funcţionale şi situaţiei juridice ale terenurilor astfel încât acestea să poată fi extrase automat la întocmirea certificatelor de urbanism. 

pulspulspuls

Ce are firma de lactate a soacrei cu relaţiile de biznis ale lui dom’ premare? Ehe: are, şi încă foarte multe...

Ce are firma de lactate a soacrei cu relaţiile de biznis ale lui dom’ premare? Ehe: are, şi încă foarte multe...

Dacă tot auzim că unii cetitori se plictisesc în casă de la atâta ploaie pe afară, am zic că numai bine pe azi să vă servim la lectură ceva fain, uşurel, fără colesterol şi, evident, cu multă coenzima Q10, ca să meargă şi chircit la birou, dar şi lăfăit în fotoliu. 

Caricatura zilei

Asta zebră!

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.