vineri, 29.03.2024
Un consumator de droguri a încercat să se sinucidă cu un cuţit. Tânărul în vârstă de 20 de ani din Iaşi se afla sub influenţa drogurilor în momentul în care a încercat să îşi pună capăt zilelor.
Acesta a vrut să se înjunghie cu un cuţit în inimă, însă a intrat în abdomen. Câţiva martori au alertat autorităţile şi au apelat la numărul unic 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor care l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgenţe “Sfântul Spiridon”.
Tânărul este cunoscut de medici ca fiind un consumator de substanţe etnobotanice. “Pacientul avea o plagă autoînjunghiată torace în partea stângă, foarte aproape de cord. Acesta a fost stabilizat de către echipa medicală şi internat la Secţia de Chirurgie, unde a fost şi operat. Evoluţia lui este favorabilă”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon”.
Tânărul va mai rămâne sub supraveghere medicală şi în zilele care urmează.
Cuvinte cheie: + drogat, spital spiridon, iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |